Nu este nicio glumă, ci o realitate economică foarte serioasă. Venezuela a aplicat măsuri de devalorizare a monedei naţionale şi de majorare a taxei pe valoarea adaugată (TVA), a salariilor şi a preţurilor la carburanţi, relatează Bloomberg. În urma devalorizării, cursul monedei naţionale raportată ...
Aşa cum am mai anunţat, potrivit unui Ordin al Ministrului Transporturilor, autovehiculele provenite din afara UE care au volanul pe dreapta nu vor mai putea fi omologate în România. Proprietarii care au deja astfel de maşini le pot folosi în continuare, au explicat, pentru mediafax ...
Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, a declarat miercuri că Statele Unite nu doresc o schimbare de regim în Iran, ci să obţină din partea acestuia "o schimbare radicală" de comportament, relatează AFP şi Reuters. "Pentru a fi clar, politica americană nu ...
Câțiva elevi din localitatea constănțeană Siminoc au devenit parte a unui proiect european ce se desfășoară la ei în comună. Scopul general este schimbarea mentalității comunității. Proiectul „Împreună pentru Viitor la Siminoc“ este un sub-grant derulat de Asociația ...
Studenții ridică vocea și cer să fie ascultți în ceea ce privește modificările care vor fi aduse Legii Educației. Așa că, Uniunea Studenţilor din România (USR) începe consultările în ţară. „În urma numeroaselor modificări pe care Legea Educaţiei le-a suferit de-a ...
Numărul românilor care pleacă din piața reglementată a energiei electrice, în căutarea facturilor mai mici din piața 100% liberalizată a crescut de peste zece ori, în ultimele 18 luni, ajugând la peste 1,2 milioane, potrivit datelor ANRE. Schimbarea furnizorului se face gratuit, prin ...
De la 1 ianuarie 2019, o amendă rutieră va putea fi plătită la jumătate din valoare în termen de 15 zile, față de 48 ore în prezent, de la înmânarea acesteia sau de la comunicarea procesului verbal. În plus, va fi instituit și un sistem electronic național și un cont unic de ...
În ultima vreme, Constanța pare un fel de cutiuță cu surprize pentru șoferi. Când te aștepți mai puțin, apare o schimbare în trafic. Ba un sens giratoriu, ba un semn de circulație care dă totul peste cap, ba o reprogramare a semafoarelor, mereu apare ceva nou care îi cam zăpăcește ...
Dacă vorbim despre argint, India este cu siguranță locul de unde trebuie să pornim. Referindu-ne la tradiție și obiceiuri, India a fost și este locul în care oamenii pun foarte mare preț pe metalele prețioase cum sunt aurul și argintul. Dintre toate metalele prețioase, argintul - datorită faptului ...
Portughezii vor putea să-şi schimbe genul la starea civilă fără un diagnostic medical care să ateste o perturbare de identitate şi aceasta începând cu vârsta de 16 ani, potrivit unei legi aprobate joi de majoritatea de stânga din parlament, relatează AFP. După Danemarca, Malta ...
La BPN al PNL de luni, ora 14.00, ar putea fi convocat Consiliu Naţional. Ludovic Orban speră la o schimbare a Statutului partidului, în timp ce alţi liberali nemulţumiţi de acesta vor un Congres pentru debarcarea lui Orban de la şefia PNL, potrivit surselor politice ale MEDIAFAX. Consiliul Naţional al ...
Lopez Obrador, un naţionalist de stânga, ar urma să devină noul preşedinte al Mexicului, a doua cea mai mare economie din America Latină, conform exit poll-urilor de duminică noaptea, scrie The Guardian, preluat de News.ro. Andres Manuel Lopez Obrador, bărbatul în vârstă de 64 de ani care ...
După 100 de ani de dinamică ofensivă şi multe luni de discuţii între miniştrii de externe grec şi macedonean, se părea că s-a ajuns la un consens în privinţa schimbării numelui ţării. Însă preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, pare să nu fie de acord! Acesta a refuzat marţi să ...
Calendarul de plată al pensiilor a fost modificat. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat schimbarea calendarului care se aplică pensiilor plătite prin intermediul caselor teritoriale de pensii. Astfel, CNPP își anunță beneficiarii care primesc pensiile prin intermediul CN Poșta Romana SA ...
Până acum, după cum bine ştiţi, valabilitatea pașapoartelor era de cinci ani. Începând de luni, după ce Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord (probabil nu a citit proiectul, căci altminteri mai aşteptam vreo câţiva ani), putem spune că, oficial, valabilitatea a fost extinsă ...
Nu putem indica cu siguranţă că are legătură cu mitingul PSD, însă prea sună a coincidenţă. Potrivit antena3.ro, care îl citează pe Dan Andronic, o informaţie-bombă despre o mutare diplomatică la cel mai înalt nivel şi care are girul Administraţiei Trump a apărut pe piaţă. În ...