Cred că de acum cinci ani, de la celebra replică a lui Traian Băsescu, în confruntarea finală cu Adrian Năstase din turul doi al prezidenţialelor, a început să se vorbească tot mai mult de necesitatea unui schimb de generaţii şi de primenirea clasei politice cu tineri. Lucrul s-a făcut, treptat, pe vremea Alianţei DA şi a guvernării liberale ulterioare, deşi fenomenul nu a fost foarte convingător.

De fapt şi de drept, prima infuzie de tineri în politica autohtonă a debutat încă de prin anul 2000, însă tocmai la PSD, formaţiune politică pe care mulţi o percepeau atunci drept un „partid al dinozaurilor”. Pe vremea aceea, ca şi în anii imediat următori, au apărut pe scena publică nume precum Cozmin Guşă, Victor Ponta sau Radu Mazăre, cu menţiunea că ultimul a cîştigat prima dată alegerile pentru Primăria Constanţei în calitate de candidat independent, bazîndu-se pe notorietatea personală pe care o avea pe plan local. În ultimele două legislaturi, ca şi în cea care a început astă-iarnă, s-au remarcat numeroase alte nume noi, la diferite partide, deşi unele sînt controversate, iar altele au dispărut repede de pe firmament. Chiar şi în clipa de faţă, cu excepţia unor personaje politice tinere cu mare vizibilitate, cum ar fi, ca să exemplific la întîmplare, Mihai Răzvan Ungureanu sau Cristian Diaconescu, există în viaţa publică românească tineri cel puţin îndoielnici, asta ca să mă exprim politicos, precum Teodor Paleologu, Monica Iacob Ridzi, Cristian Boureanu sau ambiţioasa Elena Udrea. Apoteoza cea mai scandaloasă a infuziei de tineri în politica noastră recentă o reprezintă, fără îndoială, Elena Băsescu.

Dar, pe lîngă toţi aceştia, presa a descoperit că s-au strecurat pe scenă, venind din „culise”, şi personaje de-a dreptul dubioase, care nu au reuşit această performanţă decît folosindu-se de principiul „găştilor politice”. Este evident că astfel de persoane tinere nu urmăresc decît profituri financiare de pe urma activităţii politice! Despre ei presa vorbeşte ca despre o „generaţie de impostori”, precum lupii tineri care au eşuat fie la uninominale, fie la intrarea în guvern, dar „găştile politice” nu-i abandonează şi le dau o pîine bună de mîncat… Cel mai disputat exemplu, în ultimele două săptămîni, a fost un oarecare Mihai Ciprian David, noul şef de la Hidroelectrica, despre care s-a aflat că are „meritul” de-a fi debutat la PNŢ-CD, în 1996, după care a trecut pe la toate partidele, cu excepţia PRM, dovedind o „tehnică a supravieţuirii politice” de-a dreptul uimitoare. Asemenea cameleoni tineri ar urma să asigure viitorul ţării?

Cazul cu pricina mi-a amintit de un banc de pe vremea comunismului. O delegaţie trimisă de Ceauşescu la Londra se întîlneşte cu o delegaţie britanică guvernamentală. Toţi englezii se prezentau cu titlul de „Lord”… Românii erau, simbolic vorbind, Gheorghe Apostol, Gheorghe Cioară, Gheorghe Pană etc. În faţa celui mai tînăr, un lord britanic, membru al guvernului, a exclamat, confundînd prenumele cu o titulatură: „Aşa tînăr şi deja Gheorghe?!”