Schimbarea la faţă pentru CSM Medgidia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / LN-12: CSM Medgidia - HC Odorhei 30-22

Schimbarea la faţă pentru CSM Medgidia

Sport 11 Decembrie 2008 / 00:00 685 accesări

La doar patru zile de la lamentabila evoluţie din meciul, de acasă, cu Bucovina Suceava, CSM Medgidia s-a revanşat faţă de proprii suporteri, cărora le-au oferit un succes consistent în ultimul meci oficial din 2008 disputat în Sala “Iftimie Ilisei”. Formaţia pregătită de Ion Crăciun şi Mihai Neacşu s-a impus fără emoţii, scor 30-22 (la pauză 14-9) în faţa lui HC Odorhei, în penultima etapă a turului Ligii Naţionale de handbal masculin. CSM a preluat iniţiativa încă din start şi nu a oferit oaspeţilor nicio clipă iluzia că pot reveni. Diferenţa a crescut chiar pînă la zece goluri pe parcursul reprizei secunde, însă sirena de final a îngheţat tabela la 30-22. “Remarc toată echipa pentru modul în care a luptat. Îi felicit pe jucătorii mei, care au obţinut o victorie fără emoţii în condiţiile în care s-au dictat unsprezece eliminări împotriva echipei noastre”, a afirmat, după meci, antrenorul Ion Crăciun. Golurile gazdelor au fost marcate de Mocanu 8g, Cazan 6g, Bojinovic 6, Gălan 4g, Samoilă 2g, Kazic 2g, Oselinsche 1g şi Musteaţă 1g. La HC Odorhei au evoluat şi cei doi foşti jucători ai Medgidiei, fraţii Răpciugă. Dacă Răzvan a înscris trei goluri, Marian a punctat o singură dată. În ultima etapă a turului LN, CSM va evolua la Cluj.

Taguri articol


12