Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanţa a anunţat că asiguraţii nu vor putea să-şi mai schimbe medicii de familie fără să informeze şi CJAS. “Schimbarea medicului de familie va fi condiţionată de completarea unui formular special. Am recurs la această metodă pentru a-i avea în evidenţă pe toţi cei care migrează de la un doctor la altul”, a declarat preşedintele/director al CJAS, dr. Liviu Mocanu. El a explicat că atît medicul care a “pierdut” un pacient, cît şi cel la care a “cîştigat” unul, trebuie să semneze formularul. Măsura a fost luată după ce, în ultima lună, peste 300 de persoane şi-au schimbat medicul de familie, iar unele au rămas înscrise pe listele a doi doctori. “Am avut asemenea cazuri la Hîrşova şi Medgidia”, susţine dr. Liviu Mocanu. Specialiştii CJAS îi vor supraveghea atent pe medicii nou veniţi în sistem care trebuie să aibă peste o mie de persoane înscrise pe listă. Pentru a ajunge la acest număr, sînt medici care iau în evidenţă pacienţii altor colegi. “Vom întreprinde unele controale pentru a nu permite acest lucru”, a conchis preşedintele/director al CJAS.