Europarlamentarul Cristian Preda consideră că schimbarea numelui PD-L în Partidul Popular ar fi o eroare, apreciind că menţinerea actualului nume înseamnă a asuma confruntarea directă cu PNL, a continua opoziţia faţă de Iliescu şi a miza pe o europenizare de fond, nu pe una de formă. “În primul rând, renunţarea la numele liberal ar lăsa liber un culoar pentru PNL. Iar în România respectul pentru statul de drept, susţinerea libertăţii economice şi aspiraţiile democratice sunt asociate cu numele liberal, nu cu altul. Dacă vrem să acoperim întreaga dreaptă, atunci trebuie să ne asumăm valorile liberale sub acest nume, nu sub un altul”, a declarat Preda. Un alt motiv invocat de eurodeputatul PD-L este acela că adoptarea numelui popular ar însemna renunţarea la identitatea democrată, care pentru mulţi dintre membrii PD-L, cei proveniţi din PD, este esenţială. În al treilea rând, Preda susţine că a prelua în denumirea partidului termenul popular doar pentru că acesta apare în numele european al familiei politice din care parte PD-L ar fi un gest inutil.