Atât timp cât ariile de risc sunt în continuă schimbare iar numărul de cazuri fluctuează, pericolul encefalitei de căpuşă (TBE) persistă. Cu toate acestea, există vaccinuri foarte eficiente şi bine tolerate de organism, ce oferă 99% protecţie împotriva encefalitei de căpuşă, au declarat experţii din ...
\"Cartel Alfa\" solicită clasei politice ca în negocierile ulterioare cu FMI şi în cadrul viitoarelor consultări între decidenţii politici ai României să aibă în vedere că nu numai cetăţenii trebuie să plătească efectele crizei, ci şi băncile, cerând introducerea taxei pe tranzacţiile financiare ...
● O temere comună ● Dacă regimurile totalitare nu au reuşit să impună o gândire la unison, criza economică suscită aceeaşi îngrijorare în toate colţurile lumii. Potrivit unui sondaj internaţional difuzat duminică de BBC World Service. sărăcia extremă este principalul subiect de ...
Nu este un titlu al unui film de la Hollywood, ci este un proiect realizat de elevii clasei a IV-a B de la Şcoala Spectrum Constanţa, sub îndrumarea învăţătoarei Cristina Albu. Lucrările elevilor fac parte dintr-un amplu proiect intitulat ”Constanţa, oraşul meu de suflet!” şi se adresează ...
O serie de măsuri urgente de stopare a schimbărilor climatice, printre care şi construirea unui scut solar, vor fi discutate în cadrul unei conferinţe despre geo-inginerie, ce va avea lor, în luna martie, în California. Alte posibile măsuri sunt fertilizarea oceanelor, ce presupune deversare de fier în ocean ...
Federaţia pentru Apărarea Pădurilor (FAP) a cerut, ieri, Guvernului şi Parlamentului efectuarea unui inventar al fondului forestier şi încetarea aplicării greşite a legislaţiei privind retrocedarea pădurilor, în condiţiile în care din 1990 şi până în prezent au fost distruse 350.000 hectare de ...
CEHIA Român condamnat pentru crimă Înalta Curte de Justiţie din Praga a confirmat, marţi, pedeapsa de 18 ani de închisoare în cazul românului Marius Daniel Rusu, condamnat în octombrie, pentru uciderea unei femei în vârstă de 70 de ani, tentativă de asasinare a unei tinere şi agresarea unei studente ...
Parlamentul European a adoptat, joi, bugetul pe 2010 al UE, în valoare de 141,4 miliarde de euro în angajamente şi 122,9 miliarde în plăţi. Plăţile reprezintă 1,04% din PIB-ul UE. ”Dacă vrem ca europenii să se simtă mai în siguranţă în 2010, trebuie să implementăm inteligent acest buget. Acesta ...
Militanţi din cadrul organizaţii Greenpeace au escaladat, marţi, Opera din Sydney, pe care au instalat un banner prin care le cer liderilor planetei să ajungă la un acord la Copenhaga, cu privire la lupta împotriva încălzirii globale. Cinci militanţi ecologişti au fost arestaţi după ce s-au căţărat pe ...
Utilizarea semnificativă în aviaţie a combustibililor alternativi, inclusiv a biocombustibililor, se va face, cel mai probabil, începând din anul 2020, în contextul unor investiţii necesare de ordinul sutelor de miliardelor de euro. Experţii din sectorul aviatic au apreciat, în cadrul Conferinţei Mondiale ...
România, una dintre ţările europene lovite cel mai dur de criza economică, va avea o contribuţie simbolică la fondul pentru climă anunţat vineri de UE, iar dacă s-ar confirma sumele menţionate de EUobserver şi The Independent, ar fi chiar cea mai mică din întreaga UE. România va contribui cu suma ...
La fel de gaţioasă şi singură pe stâncă, Mica Sirenă purta, joi, o mască împotriva contaminării în portul din Copenhaga şi o pancartă în jurul gâtului, împotriva energiei nucleare, o falsă soluţie la problema schimbărilor climatice. Reţeaua ”Ieşirea din Nuclear” (RSN) şi partenerii ei ...
Deţinerea a sute de copii în centrele pentru imigranţi din Marea Britanie este dăunătoare, iar miniştrii ar trebui să modifice politica, avertizează medicii, ca urmare a unui raport privind prejudiciile aduse sănătăţii solicitanţilor de azil. Potrivit Colegiului Regal al medicilor pediatri, copiii ai ...
În cadrul Summit-ului mondial de la Copenhaga, cea mai mare manifestare pe teme climatice din ultimele decenii, Federaţia Agrostar (una dintre cele mai importante organizaţii sindicale din domeniul agricol din România), prezintă astăzi lucrarea „Impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii din ...
CLIMA ŞI AGRICULTURA. Temperatura medie în România a urcat cu 2°C, iar regiunile ce vor resimţi acut schimbările climatice vor fi sudul şi sud-vestul ţării, unde frecvenţa evenimentelor extreme va creşte, afectând în special activităţile agricole din rural, spune vicepreşedintele Societăţii ...
Eurodeputatul PSD Adrian Severin a fost reales, ieri, membru al prezidiului Partidului Socialiştilor Europeni (PES), urmând a fi, în continuare, unul dintre vicepreşedintii PES, informează Delegaţia PSD din PE. Decizia a fost luată în cadrul Congresului PES de la Praga, care a reunit, luni şi marţi, peste ...