Vești bune pentru posesorii de pașapoarte! Valabilitatea acestor documente va fi extinsă. Guvernul a aprobat proiectul normativ privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor la 10 ani în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani şi la cinci ani pentru cei cu vârste între 12 şi 25 de ani. „În şedinţa de Guvern de astăzi a fost propus şi adoptat un proiect de lege privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor şi condiţiilor de emitere a acestora. Aşadar, valabilitatea paşapoartelor simple electronice va fi extinsă la 10 ani, faţă de cinci în ani în prezent, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani. Pentru persoanele cu vârsta între 12 şi 25 de ani, paşaportul simplu elctronic va fi valabil cinci ani, iar pentru cei cu vârsta de până în 12 ani - paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani”, a precizat Nelu Barbu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
SE SCHIMBĂ REGULILE ÎN PRIVINȚA PAȘAPOARTELOR TEMPORARE?
Purtătorul de cuvânt al Executivului a subliniat că măsurile cuprinse în proiectul de lege vizează fluidizarea activităţii serviciilor de paşapoarte prin scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor. De asemenea, proiectul de lege are în vedere reevaluarea cadrului normativ care reglementează eliberarea paşaportului simplu temporar. „Pentru eliberarea unui paşaport simplu temporar trebuie să existe situaţii de urgenţă obiective, determinate de motive de sănătate, familiale sau profesionale în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic. Această urgenţă va trebui dovedită în momentul depunerii cererii de eliberare a paşaportului simplu temporar. Pentru situaţiile în care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate, e o chestiune foarte importantă, pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituţii străine a fost eliminată obligaţia ca documentele doveditoare să fie autorizate de o autoritate administrativă română. Un copil care merge la un concurs internaţional poate veni cu dovada că merge la concurs, nu trebuie să existe celebra ştampilă”, a arătat Barbu. El a mai spus că persoanele care, din orice motive, nu doresc eliberarea unui paşaport simplu electronic pot solicita eliberarea unui paşaport simplu temporar care le va fi eliberat în intervalul în care se emite paşaportul simplu electronic. „Sunt persoane care nu doresc un paşaport electronic şi pot obţine un paşaport temporar. Dacă nu este urgent, nu va mai fi eliberat în regim de urgenţă”, a mai precizat reprezentantul Guvernului.