Schimbări la concursul de Rezidențiat: creşte cu un an durata studiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimbări la concursul de Rezidențiat: creşte cu un an durata studiilor

Sănătate 20 Noiembrie 2016 / 07:23 963 accesări

"Concursul de Rezidenţiat 2016 vine cu noutăţi pentru absolvenţii care îl promovează. O serie de specialităţi a căror durată a fost redusă în anul 2010 au fost aduse acum la standarde europene. Astfel, mai multe comisii de specialitate ale Ministerului Sănătăţii au solicitat armonizarea curiculelor de pregătire cu acelea din Europa, ceea ce a dus la decizia de a reveni la duratele de pregătire avute anterior anului 2010 sau majorarea duratei de pregătire", arată reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS).

În opinia specialiştilor, majorarea este susţinută de faptul că şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene există o tendinţă generală în acest sens, tendinţă agreată şi de Uniunea Europeană a Medicilor Specialişti, precizează MS.

"Printre specialităţile la care creşte durata rezidenţiatului sunt: chirurgie toracică (de la cinci ani la şase ani), cardiologie (de la cinci ani la şase ani), endocrinologie (de la patru ani la cinci ani), gastroenterologie (de la patru ani la cinci ani), geriatrie şi gerontologie (de la patru ani la cinci ani). Întreaga listă de specilităţi se găseşte în Ordinul nr. 1109/2016 pentru modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală", mai arată Ministerul Sănătăţii.

Demersul ministerului, de revizuire a duratelor de pregătire, a fost susţinut şi de Colegiul Medicilor din România.

O altă noutate este înfiinţarea specialităţilor care vizează patologia pediatrică. Au fost create noi specialităţi: cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică.

"Curricula pentru acestenoi specialităţi este în curs de elaborare, având trunchi comun cu specialitatea pediatrie în primii ani", potrivit MS.

Pentru medicina dentară s-a înfiinţat, la solicitarea Colegiului Medicilor Dentişti din România, specialitatea de pedodonţie, cu o durată de pregătire de trei ani.

Concursul de rezidenţiat are loc în 20 noiembrie în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, cu clasificare unică pe ţară.



12