Schimbări la concursurile de ocupare a posturilor vacante din Învăţământ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Anunţ important pentru profesori!

Schimbări la concursurile de ocupare a posturilor vacante din Învăţământ

Educație 10 Noiembrie 2018 / 17:17 1679 accesări

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, două hotărâri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante, respectiv promovarea în cariera didactică, în învăţământul superior, prin examen, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ministerul Educaţiei Naţionale arată, într-un comunicat de presă, că, în urma solicitărilor formulate de Consiliul Naţional al Rectorilor şi de universităţi, au fost aduse mai multe modificări Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante din învăţământul superior, reglementată prin HG 457/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

"Acestea vizează: clarificarea modului în care un concurs poate fi contestat, dar şi a aspectelor cu privire la soluţionarea contestaţiilor; clarificarea modului în care se constituie comisia de contestaţii; simplificarea modului de organizare a comisiilor de concurs; clarificarea procedurilor de concurs privind verificarea îndeplinirii standardelor minimale", arată MEN.

În ceea ce priveşte examenul de promovare în cariera didactică în învăţământul superior, acesta a fost reglementat prin OUG 9/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cu respectarea aceloraşi criterii de performanţă ca în cazul concursurilor didactice. "Deoarece pentru ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare există o metodologie-cadru de concurs, prin simetrie, hotărârea de guvern adoptată astăzi reglementează aspecte privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în cariera didactică, în învăţământul superior, printr-o altă metodologie-cadru. Printre condiţiile specifice de organizare a acestor examene regăsim: personalul didactic are dreptul de a promova în cariera didactică, pe bază de examen, în limita posturilor didactice vacante aprobate anual de către senatul universităţii; pot participa la examen cadrele didactice titulare care au avut calificativul „foarte bine" în ultimii 3 ani, nu au fost sancţionate disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc standardele de ocupare a posturilor didactice; vechime minimă de 3/6/9 ani în calitate de cadru didactic în învăţământul superior în cadrul instituţiei organizatoare a examenului de promovare (3 ani pentru lector/şef lucrări, 6 ani pentru conferenţiar, 9 ani pentru profesor universitar); îndeplinirea de către candidaţi a standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare", precizează MEN.



12