Schimbări la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimbări la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Politică 29 Decembrie 2006 / 00:00 787 accesări

Înainte de finalul lui 2006, premierul Călin Popescu Tăriceanu l-a numit în funcţie pe noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Astfel, începînd de ieri, conducerea ANPC este asigurată de către Marian Zlotea, numit în locul lui Cătălin Florin Teodorescu. Acesta din urmă şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat şi preşedinte al ANPC încă din data de 4 decembrie, la o zi după ce Partidul Conservator, al cărui membru este, a decis să iasă de la guvernare. Tot ieri, Tăriceanu a semnat decizia de înlocuire a conservatorului Vlad Anton Iliescu cu Petru Armean în funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii şi l-a numit pe Mircea Marinescu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), în locul lui Jean-Cătălin Sandu.



12