Cristiana Barbu (fost şef al agenţiei din Vâlcea) a fost numită, vineri, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), prin decizia premierului Victor Ponta, în aceeaşi zi fiind semnată şi decizia de demitere a Elvirei Rodica Andronescu din funcţia de şef al ANOFM. La Constanţa, actualul director al Agenţiei Judeţene, Emilia Murineanu, nu se aşteaptă să fie schimbată din funcţie, aşa că este foarte liniştită. „Nu am fost informată despre o eventuală schimbare a mea din funcţie. Din contră, am fost chemată la Bucureşti pentru evaluarea activităţii mele şi am ieşit foarte bine. Nu au existat probleme”, a declarat Emilia Murineanu. Surse neoficiale vorbesc însă despre certitudinea ca funcţia de director al AJOFM Constanţa să fie preluată de Dragoş Poteleanu, fost director în 2007. Acesta a atacat în Instanţă legalitatea actului de demitere şi a câştigat procesul. Contactat telefonic, Dragoş Poteleanu a infirmat zvonurile privind o reîntoarcere a sa la cârma AJOFM Constanţa. „Nu am auzit nimic despre acest subiect şi nici nu mă interesează. Eu am alte preocupări”, a afirmat acesta.