Schimbări spectaculoase în voleiul românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimbări spectaculoase în voleiul românesc

Sport 15 Aprilie 2010 / 00:00 770 accesări

Ieri, la Bucureşti, a avut loc Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Volei, în care s-au decis câteva modificări de regulament de natură să crească nivelul valoric al competiţiilor interne. Cea mai importantă este schimbarea sistemului de punctaj pentru Diviziile A1 şi A2, feminin şi masculin. FR Volei a adoptat sistemul utilizat în câteva campionate puternice din Europa, cum ar fi Italia şi Polonia. Astfel, la fiecare meci vor fi puse în joc trei puncte, ca şi până acum, dar în cazul unei victorii cu 3:0 şi 3:1 echipa învingătoare va primi toate cele trei puncte, iar învinsa nimic! La scorul de 3:2 nu se schimbă nimic: învingătoarea ia 2p şi învinsa 1p. Decizia va fi pusă în aplicare începând cu sezonul 2010-2011. Tot din toamnă, numărul de jucători străini prezenţi pe teren va fi limitat, în sensul că fiecare echipă din Divizia A1 va fi obligată să aibă în permanenţă pe teren minimum doi jucători români. În Divizia A2, pot fi utilizaţi maximum doi jucători străini într-o echipă.

Tot ieri s-a propus şi schimbarea sistemului competiţional, respectiv reducerea numărului de echipe în Divizia A1, de la 12 la 10. „În perioada următoare, Consiliul Director se va întâlni cu conducătorii de cluburi din prima divizie, astfel încât pînă la 15 iunie să se ia o decizie în legătură cu sezonul viitor”, a declarat Sorin Strutinsky, vicepreşedintele FR Volei. De asemenea, s-au aprobat normele ce reglementează principiile prin care jucătorii de volei pot deveni profesionişti, s-a aprobat bilanţul financiar pe anul 2009 şi bugetul pentru anul viitor. FRV a aprobat şi cererea echipelor masculine din turneul 5-8, de a nu se mai disputa cele două turnee rămase, din motive financiare, astfel că Explorări Baia Mare, VCM Piatra Neamţ, Torpi Tg. Mureş şi U. Cluj au intrat în vacanţă.

MÂINE ÎNCEPE TURNEUL DE LA ZALĂU. Turneul al treilea din cadrul grupei valorice 1-4 a Diviziei A1 la volei masculin debutează mâine, la Zalău, CVM Tomis urmând să întâlnească în prima zi pe Dinamo Bucureşti, de la ora 16.30. În continuare, constănţenii vor juca sâmbătă cu Unirea Dej (ora 16.30) şi duminică în compania gazdelor de la Remat Zalău (ora 19.00). Obiectivul campioanei en titre este câştigarea a cât mai multe meciuri, pentru a salva impresia lăsată în aceste turnee finale. „Am pierdut campionatul cu brio! Cauzele sunt foarte multe, iar eu sunt principalul vinovat. Sper să terminăm acest campionat măcar pe locul al doilea, iar în vară să putem efectua cele mai bune transferuri, astfel încât în sezonul viitor să nu mai avem surprize”, a spus Sorin Strutinsky, preşedintele CVM Tomis.



12