Publicul, dar şi criticii de teatru îl consideră unul dintre cei mai buni actori ai generaţiei sale. Neobosit, mereu în căutare de noi provocări artistice, Marius Manole reuşeşte, de fiecare dată, să convingă publicul şi să asigure succesul unui spectacol care îl are în distribuţie, fiind solicitat atât de regizori precum Radu Beligan, cât şi de cei precum nonconformistul Radu Afrim. Un succes a fost şi spectacolul prezentat luni, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, alături de Medeea Marinescu, „Fă-mi loc!”, de Anthony Michineau, în regia maestrului Beligan. Cu acest prilej, la finalul spectacolului, actorul Marius Manole a acordat un scurt interviu cotidianului „Telegraf”.

Reporter (R.): Sunteţi implicat în foarte multe proiecte şi lucraţi cu regizori cu viziuni diferite, precum Radu Beligan sau Radu Afrim. Cum reuşiţi să vă adaptaţi la aceste provocări artistice?

Marius Manole (M. M.): Am capacitatea să mă „împart”, slavă Domnului! Înţeleg stilul fiecăruia de a face teatru şi pot să mă pliez atât pe indicaţiile lui Radu Afrim, cât şi pe cele ale maestrului Beligan. Cele două stiluri nu intră în conflict. Cu Radu Afrim lucrez de foarte mult timp, înainte de a veni la Teatrul Naţional. Chiar îmi plac aceste schimbări. Mă menţin în formă, nu mă lasă „să adorm”, să mă plafonez ca actor. În teatrele de stat, ca angajat, este foarte greu să rămâi „viu”. De aceea alerg spre teatrul independent, de aceea fac tot felul de proiecte, de aceea muncesc ca nebunul.

R.: La ce spectacole repetaţi în prezent?

M.M.: Acum repet, la Teatrul Naţional Bucureşti, „Revizorul”, cu Felix Alexa. De asemenea, repet pentru un spectacol având acelaşi regizor, cu maestrul Radu Beligan în calitate de actor, de această dată. Se numeşte „Lecţia de violoncel”, după un text de Mona Radu. Va avea premiera în toamnă, la Teatrul „Metropolis”.

R.: Ce amintiri culturale vă leagă de Constanţa?

M.M.: Am multe amintiri legate de Constanţa. Am venit aici când eram „foarte mic”, cu spectacolul „Inimă de câine” (n. r. de Mihail Bulgakov), cu maestrul Victor Rebengiuc. Era unul dintre primele mele spectacole. Îmi amintesc că aveam mari emoţii, stăteam pe hol, aici, la Casa de Cultură şi tremuram. Dar cea mai frumoasă amintire din Constanţa a fost aceea când am venit special aici ca să văd spectacolul Cătălinei Buzoianu „Penthesileea” (n. r. de Mioara şi Adrian Cremene, cu fragmente din „Penthesileea, regina amazoanelor”, de H. von Kleist). Eram încă elev în şcoala generală. Am venit la Teatrul Dramatic din Constanţa, de la acea vreme, şi am petrecut cu actorii de atunci. Eram foarte mândru că i-am cunoscut. Am stat până la ora 5.00 şi am adormit pe preş. Băusem un pic. Am şi răcit atunci. A fost una dintre cele mai groaznice răceli. Era primul teatru în care intram, în afara celui de la Iaşi.

R.: Cum vi se pare publicul de la Constanţa?

M.M.: La Constanţa, publicul este extraordinar, la fel ca şi cel de la Iaşi sau Timişoara. Îmi face mare plăcere să joc aici.