Schimburile comerciale cu Grecia, în creştere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schimburile comerciale cu Grecia, în creştere

Economie 22 Iunie 2013 / 00:00 311 accesări

După primele două luni ale anului, schimburile comerciale dintre România şi Grecia erau de 160,87 milioane euro, în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor Ministerului Economiei. Astfel, exporturile României în Grecia au însumat 78,67 milioane euro, iar importurile au depăşit 82,19 milioane euro. „Principalele produse care fac obiectul schimburilor dintre cele două ţări sunt maşinile, metalele, produsele minerale şi animalele vii (la export), respectiv materialele plastice, cauciucul şi produsele chimice (la import)”, spun reprezentanţii Ministerului Economiei. În urmă cu câteva zile, ministrul de resort, Varujan Vosganian, a avut o întâlnire cu ambasadorul Republicii Elene la Bucureşti, Grigorios Vasiloconstandakis.



12