Sâmbătă şi duminică, la JO de iarnă de la Soci, au fost decernate ultimele zece titluri olimpice.
Sâmbătă, primele medalii au fost acordate în competiţia de snowboard, probele de slalom paralel, câştigate de rusul de origine americană Vic Wild şi austriaca Julia Dujmovits. Wild (27 de ani), care a triumfat şi în proba de slalom uriaş paralel, este primul practicant al acestei discipline care câştigă două titluri la aceleaşi Jocuri. În finala de sâmbătă, el l-a învins pe slovenul Zan Kosir, iar bronzul i-a revenit austriacului Benjamin Karl, care s-a impus, în finala mică, în faţa italianului Aaron March. La feminin, Dujmovits a oferit ţării sale primul titlu olimpic la snowboard, după ce a dominat-o în finală pe germanca Anke Karstens. O altă sportivă din Germania, Amelie Kober, a obţinut bronzul după ce a câştigat finala mică în dauna italiencei Corinna Boccacini. Slalomul paralel, unde concurenţii se înfruntă într-un duel „unu la unu“ pe două trasee identice, cu viraje mai strânse şi pe o pistă mai puţin lungă decât la slalom uriaş paralel, şi-a făcut debutul în programul olimpic la Soci.
AL ŞASELEA AUR PENTRU BJOERGEN, CARE LE-A EGALAT PE SKOBLIKOVA ŞI EGOROVA Fondista norvegiană Marit Bjoergen a cucerit, sâmbătă, al treilea său titlu la Soci, în proba de 30 km cu start în bloc, stil liber. De altfel, tot podiumul probei a fost norvegian, Bjoergen fiind urmată de compatrioatele sale Therese Johaug şi Kristin Stoermer Steira. Aceasta a fost a şaptea triplă la JO 2014, dintre care patru pentru Olanda la patinaj viteză, una pentru SUA la schi freestyle (slopestyle) şi una pentru Franţa la schi freestyle (schi-cros). Pentru Bjoergen a fost a treia medalie de aur după cele de la schiatlon şi sprint pe echipe. Scandinava se alătură astfel grupului de sportive cu câte şase medalii olimpice de aur în carieră, precum patinatoarea de viteză Lidia Skoblikova şi fondista Liubov Egorova. Ultima triplă la schi fond fusese reuşită tot de Norvegia, prin Vegard Ulvang, Bjoern Daehlie şi Terje Lagli, în proba de 30 km stil clasic, la Albertville 1992. La feminin, acest lucru nu s-a mai întâmplat din 1988, de la Calgary, când sovieticele Tamara Tişonova, Ansifa Rezţova şi Raisa Smetanina ocupau podiumul probei de 20 km stil clasic. Ultima probă de schi fond, tradiţionalul 50 km masculin de duminică, i-a revenit rusului Aleksandr Legkov, urmat de compatrioţii săi Maksim Vilegjanin şi Ilia Cernousov.
OLANDA = PATINAJ VITEZĂ Concursul de patinaj viteză s-a încheiat cu probele de urmărire pe echipe, ambele câştigate de Olanda! La masculin, Sven Kramer, Jan Blokhuisen şi Koen Verweij au învins în finală echipa Coreei de Sud (Hyong Jun Joo, Cheol Min Kim, Seung Hoon Lee), iar medalia de bronz a revenit Poloniei (Zbigniew Brodka, Konrad Niedzwiedzki, Jan Szymanski). La feminin, Marrit Leenstra, Jorien ter Mors, Charlotte Van Beek şi Irene Wust au învins în finală Polonia (Katarzyna Bachleda-Curus, Natalia Czerwonka, Katarzyna Wozniak, Luiza Zlotkowska), bronzul fiind obţinut de Rusia (Olga Graf, Ekaterina Lobysheva, Ekaterina Shikhova, Yuliya Skokova). Delegaţia Olandei a dominat probele de patinaj viteză de la Soci, cu 23 de medalii, dintre care 8 de aur!
Ultima probă de biatlon, ştafeta de 4x7,5 km masculin, a fost câştigată de Rusia (Aleksei Volkov, Evgheni Ustyugov, Dmitri Malîşko, Anton Şipulin), urmată de Germania şi de Austria.
MARIO MATT A INTRAT ÎN ISTORIA JO DE IARNĂ Schiul alpin s-a încheiat cu proba masculină de slalom special, în care austriacul Mario Matt a devenit cel mai vârstnic campion olimpic la schi alpin din istorie, la 34 de ani şi 10 luni. Matt i-a devansat în clasamentul final pe compatriotul său Marcel Hirscher, cu 28 de sutimi, şi pe norvegianul Henrik Kristoffersen, cu 83 de sutimi. Austriacul l-a detronat pe norvegianul Kjetil Andre Aamodt, medaliat cu aur la slalom super-uriaş în 2006, când avea 34 de ani şi 5 luni. Dublu campion mondial al probei (2001, 2007), Matt dominase şi prima manşă, aducând a noua medalie ţării sale la schi alpin la Soci, trei dintre acestea fiind de aur. Hirscher (locul 9 după prima manşă) şi Kristoffersen (15) au recuperat diferenţa în manşa secundă, însă şi pentru că au fost condiţii dificile de concurs. Un număr de 77 de schiori au terminat prima manşă, doi nu au luat startul, iar 38 au fost obligaţi să abandoneze, cele mai sonore nume fiind austriacul Benjamin Raich şi francezul Steve Missillier. În manşa secundă au fost nevoiţi să abandoneze alţi 34 de schiori, printre care francezul Alexis Pinturault, germanul Felix Neureuther, vicecampion mondial în 2013, sau americanul Ted Ligety. Cursa a fost încheiată de numai 43 de sportivi.
La bob patru persoane masculin a câştigat echipajul Rusia 1 (Aleksei Volkov, Evgheni Ustiugov, Dmitri Malîşko, Anton Şipulin), vicecampion olimpic în 2006, urmat de Letonia 1 (Oskars Melbardis, Daumants Dreiskens, Arvis Vilkaste, Janis Strenga), la doar 9 sutimi, şi de SUA 1 (Steven Holcomb, Curtis Tomasevicz, Steven Langton, Christopher Fogt), la 39 de sutimi. Zubkov a devenit, la 39 de ani, cel de-al şaselea pilot din istoria JO de iarnă ce reuşeşte dubla bob 2 - bob 4. El este bun prieten cu preşedintele rus Vladimir Putin.