Vameşii elveţieni au descoperit un caiet de schiţe ale lui Pablo Picasso, care valorează 1,5 milioane de dolari, în bagajul unui pasager aflat pe aeroportul din Zurich. Conform unei declaraţii a Guvernului elveţian, pasagerul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a spus că nu are nimic de declarat la controlul vamal. Imediat a avut loc o perchiziţie a bagajului acestuia şi au fost descoperit cele 14 schiţe originale. Conform legii elveţiene, pasagerul ar fi trebuit să declare autorităţilor vamale faptul că se află în posesia acelui caiet cu schiţe, semnate de Picasso. Autorităţile elveţiene susţin că pasagerul riscă o amendă. Reprezentanţii Guvernului elveţian vor efectua investigaţii amănunţite, pentru a vedea dacă acest incident face parte dintr-o operaţiune mai mare, ce ar putea viza furtul şi traficul de bunuri culturale. Experţii unei case de licitaţie din Elveţia au datat schiţele şi au ajuns la concluzia că fost desenate în perioada mai - iunie 1971.