Schwarzenegger va filma în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Schwarzenegger va filma în Bulgaria

Monden 12 Decembrie 2009 / 00:00 420 accesări

Actualul guvernator al statului american California şi star de cinema va filma, în 2010, o nouă producţie cinematografică, într-un muzeu subteran din localitatea bulgărească Pernik, potrivit unei scrisori oficiale trimisă primarului din Pernik de casa de film bulgărească Boyana şi casa de producţie americană Nu Image. În scrisoare, aceştia cer permisiunea de a filma într-un muzeu subteran, pentru un lungmetraj care are titlul de lucru ”Conan”. Filmările vor avea loc în 2010, iar Arnold Schwarzenegger va juca rolul principal. În muzeul din Pernik au fost filmate mai multe pelicule, printre care producţia franco-americană ”Hitman”.

Arnold Schwarzenegger, om de afaceri şi al 38-lea guvernator al statului american California, a intrat în politică după o carieră de succes la Hollywood, pe care şi-a construit-o după ce iniţial a practicat culturismul şi a câştigat de şapte ori titlul Mister Universe. Schwarzenegger a început să facă culturism la vârsta de 15 ani şi a rămas o figură proeminentă în lumea acestui sport şi după retragerea din competiţiile oficiale, el scriind numeroase cărţi şi articole despre culturism. Arnold Schwarzenegger a devenit celebru pe plan mondial cu filmele de acţiune în care a jucat, precum ”Conan Barbarul”, ”Predator”, ”Total Recall” şi, mai ales, franciza ”Terminator”. Pe 7 octombrie 2003, actorul a fost ales în funcţia de guvernator al statului California, în locul lui Gray Davis, fiind apoi reales în noiembrie 2006, pentru un mandat complet. Mandatul său expiră la sfârşitul acestui an.

Taguri articol


12