Şcoală complet renovată şi modernizată la Negru Vodă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Până în toamnă

Şcoală complet renovată şi modernizată la Negru Vodă

Administrație 15 Mai 2014 / 00:00 717 accesări

La multiplele probleme cu care se confruntă, în general, sistemul educaţional românesc, se mai adaugă şi condiţiile proaste în care se regăsesc majoritatea şcolilor. Nu puţine sunt instituţiile de învăţământ în care dotările lipsesc cu desăvârşire, iar spaţiile pentru desfăşurarea diverselor activităţi sunt insuficiente. Iar în cele mai multe dintre cazuri, nu se găsesc fondurile necesare pentru modernizarea acestora. Totuşi, în unele localităţi, autorităţile au obţinut bani pentru reabilitarea şcolilor. Este şi cazul oraşului Negru Vodă, unde lucrările de recondiţionare a şcolii cu clasele I - IV sunt în toi. „Am început reabilitarea şcolii în luna martie şi avem de gând să terminăm până în septembrie, înainte de începerea anului şcolar”, a spus primarul oraşului Negru Vodă, Ion Nicolin. Pe lângă renovarea completă a clădirii, se va construi un alt corp de clădire, ce va cuprinde o sală de sport complet dotată, un laborator IT şi o încăpere pentru depozitarea produselor distribuite prin programul „Cornul şi laptele”. Aceste spaţii sunt cu atât mai necesare cu cât, potrivit primarului, ele nu există în prezent la şcoala primară din oraş.

Taguri articol


12