Şcoala, datoare vândută furnizorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şcoala, datoare vândută furnizorilor

Eveniment 07 Noiembrie 2012 / 00:00 365 accesări

Dispreţul cu care fosta guvernare portocalie a tratat Educaţia din România, dispreţ care s-a manifestat prin subfinanţarea sistemului, a adus unităţile de învăţământ din ţară într-o situaţie de neimaginat. Mai exact, din cauza lipsei banilor, multe unităţi au acumulat datorii imense la furnizorii de utilităţi. Nici judeţul Constanţa nu a fost ocolit de „epidemia” datoriilor. Potrivit inspectorului şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Răducu Popescu, la nivelul judeţului nostru, din cele 250 de unităţi de învăţământ, şapte au probleme cu plata facturilor. „Pe primul loc la capitolul datorii acumulate se numără Colegiul Tomis din Constanţa. Managerii respectivelor unităţi au dus o luptă titanică pentru a reuşi să plătească o parte din datoriile acumulate”, a declarat prof. dr. Popescu. El a adăugat că nu există riscul debranşării unităţilor de învăţământ de la utilităţi, întrucât există o prevedere legală care permite reeşalonarea plăţii datoriilor. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de directorii grădiniţelor, şcolilor şi liceelor cu datorii, s-a ajuns la o situaţie alarmantă. „Practic, s-a ajuns până la a se face reeşalonări la reeşalonările făcute iniţial de furnizori şi tot aşa”, a mai spus inspectorul şcolar general. Potrivit conducerii ISJ, înainte ca iarna să-şi intre în drepturi, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, a cerut o inventariere a şcolilor care folosesc combustibil solid. Măsura a fost luată pentru a preveni lăsarea copiilor în frig, în mijlocul iernii, din cauza lipsei combustibilului.



12