LECŢII Cursurile despre pomicultură pentru elevii din mediul rural au continuat la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură din comuna Valu lui Traian, unde aproape 100 de elevi de la şcolile generale din Rasova şi Saraiu au avut parte de o lecţie teoretică şi practică despre pomicultură. Cu această ocazie, copiii au văzut cum arată o livadă, iar specialiştii de la Staţiune le-au povestit cum se îngrijesc pomii fructiferi astfel încât să obţină roade. În plus, pomicultorii le-au explicat elevilor că pot fi mai sănătoşi dacă vor mânca fruncte şi nu produse de tip fast food. Mai mult, cei mici au aflat cum se altoieşte un pom fructifer sau ce tip de coroană e nevoie pentru fiecare specie de pom în parte, pentru a fi obţinute cele mai bune roade.
CONCURS CU PREMII Dacă vizita în livezile din judeţ i-a motivat pe copiii din Rasova şi Saraiu, acelaşi rezultat l-a avut şi concursul cu premii „Beneficiile consumului de fructe proaspete“, care a venit sub forma unui test grilă pentru elevii din alte două localităţi - Valu lui Traian şi Poarta Albă. Proba practică a concursului a constat în recunoaşterea diferitelor soiuri de pomi fructiferi din jurul şcolilor. Premiile au fost pe măsura eforturilor depuse: seturi de unelte de grădinărit şi pentru livezi, dvd-uri care conţin informaţii despre rolul alimentaţiei sănătoase, sfaturi de la nutriţionişti şi despre îngrijirea pomilor, dar şi diplome. La final au fost premiaţi 39 elevi la Şcoala gimnazială „Viceamiral Ion Murgeanu” din Valu lui Traian şi 40 elevi de la Scoala gimnazială nr. 1 din Poarta Albă. Lecţia din livadă face parte dintr-un program al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) care îşi propune să îi facă pe cei mici să conştientizeze importanţa consumului de produse naturale româneşti. Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică Constanţa şi Direcţia Agricolă Constanţa şi vor beneficia de program aproximativ 2.000 de elevi din judeţ. Programul de conştientizare a importanţei consumului de fructe derulat de CJC se va încheia în 20 iunie.