Şcoala din Topraisar intră în program de reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şcoala din Topraisar intră în program de reabilitare

Administrație 07 Iulie 2007 / 00:00 649 accesări

Copiii de la şcoala generală din satul Moviliţa vor începe noul an şcolar în condiţii mult mai bune. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei Topraisar, Gheorghe Stelian, de curînd au fost finalizate lucrările la unitatea şcolară din Moviliţa, unde clădirea a fost racordată la utilităţi, au fost construite grupuri sanitare în interiorul clădirii şi a fost instalată o centrală termică. Primarul a mai spus că pregăteşte procedurile necesare pentru a demara şi lucrările de reabilitare a şcolii generale din Topraisar. În stadiul de procedură pentru achiziţie a lucrărilor se află şi proiectul de construire de poduri şi podeţe. Proiectul va beneficia de fonduri în baza Ordonanţei de Guvern nr. 7/2006 şi vizează construirea a patru podeţe în localităţile Biruinţa şi Moviliţa şi o rigolă de scurgere a apelor pluviale. Valoarea totală a lucrărilor este de 17 miliarde de lei şi va fi finanţată din fonduri guvernamentale.

Taguri articol


12