Pentru politicieni, şcoala năravurilor este mai mult decît vitală. Fără ea, sînt şanse infime de a se afirma plenar şi plenipotenţial. Unde s-a mai pomenit politician fără năravuri şi nuntă fără lăutari! În anumite epoci istorice, s-a spus despre şcoala năravurilor că ar fi o sucursală a şcolii vieţii, ceea ce reprezintă o mare eroare! Unii au năravul din născare, chestiune care reprezintă un avantaj. E ca şi cum ai avea, pe lîngă pile, şi ureche muzicală la conservator. Ştiţi cum e, doar adulmeci aerul. Talentaţii în materie de nărav, cum ar fi, de pildă, un fost ospătar sau şef cu aprovizionarea, parcurg cu repeziciune treptele afirmării depline în politică. Dumnealor intră într-un partid sau altul cu experienţa dobîndită acasă. Este un mare avantaj. Rar găseşti la şcoala năravurilor un băiat cu cei şapte ani de-acasă făcuţi la zi. De fapt, ăştia nu au şanse să iasă politicieni. Îşi pierd vremea cu drepturile omului, chiar cu creşterea, cu dobîndă, a nivelului de trai al populaţiei, după care pleacă acasă, pentru că nimeni nu-l bagă în seamă în partid. Vă imaginaţi cît de greu îi vine unui asemenea individ să se dea pe brazdă! În realitate, băiatul de asfalt nu se împacă deloc cu brazda mîrlănească! E lucru ştiut, în ultima vreme, în diverse partide, sînt promovaţi doar cei care prezintă atestatul ce se eliberează la absolvirea şcolii năravurilor. Dacă nu îl ai, poţi urma cursurile rapide de nărăvire a clasei politice, începînd cu suflatul nasului zgomotos pe lîngă batistă. Deosebit de importantă este nărăvirea la putere, proces care implică schimbarea totală a caracterului, evident, în cazul celor care posedă aşa ceva. Şcoala nărăvurilor, a căror prezentare pe larg îmi ia foarte mult timp, reprezintă, în acelaşi timp, pasul hotărîtor în procesul total de mîrlănire şi descompunere umană. Sînt unii în stare de orice ca să obţină diploma de merit a şcolii năravurilor, pledînd pentru extinderea şi dezvoltarea acestora. Vechea gardă a politicienilor a pierdut pentru că s-a culcat pe o ureche, considerînd că este suficient tezaurul acumulat în organizaţiile de tineret. Eroare gravă. Practic, fiecare astfel de generaţie de politicieni şi-a adus contribuţia la afirmarea şi dezvoltarea şcolii năravurilor. Dormitul în plen, oratoria lui peşte sînt probleme de doi lei. Astăzi, în cazul politicienilor, năravul din fire are cu totul alte rezonanţe. Sînt politicieni care promit că fac şi dreg. La un moment dat, trăieşti cu impresia că dumnealor chiar fac şi dreg, numai că îi dă de gol năravul. Chestia cu lecuirea, cum că năravul din fire nu are lecuire, a devenit un adevăr absolut. Deunăzi, mai mulţi politicieni vorbeau despre necesitatea reînfiinţării Alianţei DA. Unii s-au grăbit să-şi toarne cenuşă în cap şi au rămas cu ea aşa. S-au făcut noi promisiuni şi s-au luat angajamente. Toate bune şi frumoase, numai că năravul din fire s-a dovedit din nou că nu are lecuire, pentru că unii dintre foştii aliaţi au început să se înjure înainte de a ajunge în Piaţa Independenţei, la pupat. Ştiţi cum e, stai ce stai cuminte pînă te mănîncă iar... Şcoala perversă a politichiei se confundă cu şcoala năravurilor, fără a include ticurile şi imbecilităţile unora. Am vorbit despre imbecilitate? Nu-i bine, pentru că asta este tema de doctorat a unuia care se crede cel mai mare politician al ţării, culmea, singurul care neagă că are la bază şcoala năravurilor!