Şcoala „Nicolae Maraloi”, schimbarea la faţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Saraiu

Şcoala „Nicolae Maraloi”, schimbarea la faţă

Administrație 16 Septembrie 2013 / 00:00 424 accesări

Şcoala „Nicolae Maraloi” din comuna Saraiu este pregătită pentru primul clopoţel al anului şcolar 2013-2014. Nu acelaşi lucru se putea spune în urmă cu mai puţin de două luni, când primăria a demarat lucrările de reabilitare. „Anul trecut, din bugetul local am alocat fonduri pentru reabilitarea termică a unităţii de învăţământ, astfel încât elevii să-şi poată desfăşura cursurile în condiţii cât mai bune în perioada iernii. Investiţia s-a dovedit a fi extrem de benefică, având în vedere că, în lunile de iarnă, cursurile elevilor s-au desfăşurat fără probleme”, a declarat primarul comunei Saraiu, Dorinela Irimia. Cu toate acestea, problemele nu erau încă rezolvate. Cum fondurile necesare reabilitării totale nu existau în bugetul local, administraţia publică a luat decizia reabilitării în etape. „Dacă anul trecut am rezolvat problemele legate de izolaţie şi acoperiş, în ultimele două luni ne-am concentrat eforturile pentru finalizarea lucrărilor din interiorul unităţii de învăţământ. Dacă am fi direcţionat lucrările către o societate particulară, probabil că acum am fi vorbit despre costuri mult mai ridicate. Valoarea totală a investiţiei a depăşit cu puţin 100.000 de lei, şi asta pentru că am folosit angajaţii societăţii Consiliului Local Saraiu - Servicii, Progres, Dezvoltare SRL”, a explicat primarul. Lucrările au fost terminate la timp, astfel că, astăzi, elevii vor intra, practic, într-o nouă şcoală. Băncile vechi şi distruse au fost înlocuite cu unele noi, scaunele au fost şi ele schimbate. Tablele crăpate, pe care profesorii abia mai puteau scrie cu creta, au fost înlocuite. Holurile şcolii au fost complet reabilitate, acum, în locul mozaicului vechi de când lumea fiind montată gresie. Cu alte cuvinte, elevii din Saraiu vor avea cele mai bune condiţii de studiu, reabilitarea şcolii fiind cadoul de început de an şcolar oferit lor de administraţia publică.



12