Şcoală nouă pentru ciclul primar şi gimnazial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peştera

Şcoală nouă pentru ciclul primar şi gimnazial

Administrație 06 Noiembrie 2010 / 00:00 582 accesări

Aprox. 200 de copii din localitatea Peştera beneficiază, de ieri, de săli de clasă noi, în care vor putea învăţa la standarde europene. Primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, împreună cu directorul şcolii, Raluca Găvănescu, au tăiat, vineri, panglica inaugurală a unităţii de învăţământ care va deservi clasele I - IV din Peştera, o clasă a V-a şi două clase a VIII-a. Ca şi în multe alte localităţi, lipsa sălilor de clasă era o problemă pentru administraţia locală din Peştera. Pe lângă cei 300 de elevi din Peştera, la această şcoală mai învaţă şi elevii din Ivrinezul Mic, Ivrinezul Mare şi Izvorul Mare. „Avem aici 112 elevi în clasele V - VIII, din cele trei localităţi. Până acum, elevii învăţau în două schimburi. Copiii ajungeau foarte târziu acasă, pentru că transportul şcolar se face cu greutate. Un singur microbuz cu 16 locuri duce şi aduce elevii din cele trei localităţi către Peştera“, a declarat Raluca Găvănescu. La rândul său, primarul a spus că investiţia a fost de 1,5 milioane de euro, bani din care s-a realizat şi construcţia, s-a achiziţionat şi mobilierul şi care au fost alocaţi din bugetul local. „Pentru noi nu a fost un moft construcţia acestui corp de şcoală. Am avut probleme în ceea ce priveşte spaţiul în care ne desfăşuram activitatea. Copiii din trei clase erau obligaţi să-şi desfăşoare activitatea în căminul cultural, iar cei din alte două, în sala de sport. Era incorect faţă de copii“, a declarat Vrabie, care a adăugat că întregul proiect a fost realizat pe parcursul unui an.

Taguri articol


12