Şcoala profesională, regândită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şcoala profesională, regândită

Social 20 Septembrie 2012 / 00:00 370 accesări

Regândirea ideii de şcoală profesională şi de liceu tehnologic reprezintă un obiectiv principal pentru următoarele două luni, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Trebuie să mergem pe restructurarea acestor şcoli. Nu îmi este foarte clar care este cea mai potrivită formulă. Trebuie să definim domeniile în care angajatorii au nevoie de specialişti în anumite meserii. În funcţie de aceste nevoi, putem încheia parteneriate între angajatori şi unităţile de învăţământ prin care şcoala se angajează să pregătească specialişti, iar angajatorul să preia absolvenţii în cea mai mare parte a lor”, a explicat Andronescu. Ministrul Educaţiei a menţionat, totodată, că regândirea liceelor tehnologice şi extinderea numărului de şcoli postliceale sunt subiecte aflate pe agenda de priorităţi în perioada următoare. „Trebuie să racordăm şi liceul tehnologic la piaţa muncii şi domeniile în care construim aceste licee trebuie să fie compatibile cu nevoile angajatorilor” a apreciat Ecaterina Andronescu. Referitor la introducerea, începând cu acest an şcolar, a bacalaureatului profesional, ministrul Educaţiei a subliniat faptul că acesta nu va influenţa bac-ul naţional, singurele deosebiri fiind susţinerea unui proiect pe domeniul liceului absolvit, precum şi o probă practică. Demnitarul a adăugat că numărul mare de liceeni de la unităţile cu profil tehnologic care au picat, în ultimii ani, examenul de maturitate justifică introducerea unui examen care să permită accesul respectivilor tineri pe piaţa muncii. „Anul acesta au rămas aproape 150.000 de absolvenţi de liceu care nu sunt încadraţi pe piaţa muncii. Bacalaureatul profesional urmează să accentueze competenţele integrării pe piaţa muncii şi disciplinele. Bacalaureatul profesional presupune susţinerea celor trei examene de competenţe (limba română, limba străină şi competenţa digitală), apoi candidatul elaborează un proiect în domeniul liceului absolvit, susţine o probă practică şi un examen scris la educaţie antreprenorială”, a menţionat Andronescu.



12