Așa cum ne-a obișnuit în ultimul an și jumătate de când conduce destinele României, Klaus Iohannis a privit cu atenție și îngrijorare situația în care se află o bună parte din școlile din țară, care nu au autorizație de funcționare, și a luat o decizie! El a solicitat ca în cele două luni de vacanță să se finalizeze planul privind autorizațiile din școli. Asta cu toate că problema unităților școlare care nu au apă curentă și nici sistem de canalizare este binecunoscută de toată lumea, fiind dezbătută pe larg în luna septembrie, înainte de începutul anului școlar, și soluții au fost căutate de toți cei aflați la conducerea țării. Când ar trebui soluționată problema școlilor fără autorizație? Ne spune președintele! ”Am cerut încă de la începutul acestui an școlar un plan, pentru ca până la finele anului 2018, când celebrăm un centenar de Românie Modernă, să nu mai existe nicio școală fără autorizație. Suntem la sfârșitul anului școlar și cele două luni de vacanță trebuie să reprezinte intervalul în care acest plan este finalizat și se începe punerea în practică”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis în deschiderea întâlnirii de lucru pe tema ”Siguranța publică în spațiile de învățământ preuniversitar”. El a subliniat că una dintre problemele cu care se confruntă sistemul de învăţământ este reprezentată de avizele sanitare și autorizațiile de securitate la incendiu. Puțin peste o treime din clădirile destinate procesului educațional au autorizație de securitate la incendiu, a precizat Klaus Iohannis, citând date oferite de ISU. ”Din primele date de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, am constatat că puțin peste o treime din clădirile destinate procesului educațional au autorizație de securitate la incendiu. Asta deoarece cadrul legal o impune numai pentru clădirile construite sau la care s-au adus modificări după anul 1998, ca și cum în celelalte clădiri nu ar fi tot școală, nu ar fi tot copii”, a spus șeful statului. Preşedintele a criticat şi procesul prin care poate fi obţinut avizul de sanitar. ”Mai mult, avizul sanitar poate fi obținut printr-o banală declarație pe proprie răspundere, care s-a demonstrat, mai mult decât o dată, a fi neconformă cu realitatea”, a adăugat el. Iohannis a afirmat că rezolvarea acestor probleme necesită mai multă responsabilitate și corectitudine la toate nivelurile și o mai bună, o mult mai bună colaborare între autorități. Privind la ritmul cu care președintele României solicită planurile, nu soluțiile rapide pentru rezolvarea problemei autorizațiilor de funcționare ale școlilor, în această toamnă vom discuta din nou despre cele 28.000 de clădiri din țară care nu au autorizație de funcționare, din cauza lipsei apei și a toaletelor în care învață aproximativ 100.000 de tineri.