25 Noiembrie 2024, 09:30
În ziua de astăzi, tot mai mulţi părinţi întâmpină dificultăţi atunci când vine vorba de comunicarea cu propriii copii. Pentru a veni în sprijinul lor, precum şi al celor care nu stăpânesc foarte bine tainele „meseriei” de părinte, Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, a încheiat un parteneriat care are ca scop acordarea de asistenţă părinţilor care au nevoie de ajutor. „Vor fi organizate mai multe tipuri de acţiuni, cum ar fi focus-grupuri, conferinţe şi chiar consiliere individuală, pentru părinţii care au probleme în a se înţelege cu propriii copii”, a declarat preşedintele Comisiei de Învăţământ din cadrul Senatului, senatorul Ecaterina Andronescu. (A.J.)