25 Noiembrie 2024, 23:20
Primăria Adamclisi a finalizat pregătirile pentru începerea anului şcolar 2011-2012. În comună sunt şase unităţi de învăţământ care au beneficiat de lucrări de igienizare şi reparaţii curente la clădiri. „Liceul din Adamclisi, şcolile şi grădiniţele din satele aferente comunei sunt pregătite pentru debutul anului şcolar. S-au efectuat lucrări de reparaţii în special în clase, acolo unde învaţă elevii. Unităţile ar mai avea nevoie şi de alte lucrări, dar deocamdată ne limităm la banii pe care îi avem”, a declarat primarul din Adamclisi, Anton Burcea. Valoarea totală a reparaţiilor la unităţile şcolare a costat autoritatea locală 10.000 de lei.