Lipsa banilor încă este vizibilă în multe domenii de activitate. Educaţia este unul dintre ele. Are nevoie de dezvoltare, iar fondurile europene sunt soluţia ideală pentru punerea în aplicare a unui proiect. La nivelul judeţului Constanţa sunt directori de şcoli care au înţeles că proiectele iniţiate cu banii oferiţi de UE sunt şansa ca unei unităţi să-i crească prestigiul, dar şi să-i implice pe elevi astfel încât să-şi găsească mai uşor un loc de muncă. Inspectorul de specialitate pe proiecte europene din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Claudia Portase, a avut iniţiativa de a strânge experienţa acumulată de la profesorii implicaţi pe fonduri europene şi, cu sprijinul inspectorului general şcolar al ISJ, prof. Răducu Popescu, a elaborat un „Ghid de bune practici 2007- 2013”, în care sunt redate proiecte europene de succes de la şcolile din judeţ.
OPT LUNI DE LUCRU „Proiectele europene nu erau tocmai punctul forte al ISJ, tocmai de aceea am încercat să ridic ştacheta. Opt luni ne-a luat să punem cap la cap toate informaţiile, dar va fi un instrument de mare ajutor pentru viitoarele proiecte pe educaţie. Ne propunem ca, în 2014, să fim centru de resurse pentru toată ţara”, a declarat Portase. Ea a adăugat că va repune pe picioare centrele de resurse în management, înfiinţate în 2001, dar care n-au funcţionat decât un an. Ideea este susţinută şi de prof. Răducu Popescu. El apreciază că poate fi înfiinţat un centru de resurse care să găzduiască şi unul de proiecte europene pentru că managementul are legătură strânsă cu acestea. „Pentru a avea un centru „doi în unul” este nevoie şi de lărgirea echipei. Ghidul care s-a lansat astăzi (ieri - n.r.) va fi o „curea” de transmisie de la an la altul, de la o generaţie la alta. Ne propunem să fie un instrument care să ne ajute să fim unul din judeţele care reuşesc să atragă cât mai mulţi bani europeni în următorul exerciţiu financiar 2014-2020”, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa.