Şcolile din Mangalia, monitorizate video

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şcolile din Mangalia, monitorizate video

Justiție 15 Septembrie 2009 / 00:00 485 accesări

Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a fost, ieri, alături de elevii care au trecut pragul unui nou an şcolar, participînd la festivităţile de deschidere din mai multe şcoli. Dacă celor mici primarul le-a vorbit despre importanţa învăţatului pentru viitorul lor, şcolarilor mai mari le-a amintit de faptul că distracţia se poate îmbina cu studiul, fără a se ajunge la complicaţii neplăcute. În discursul său, primarul a anunţat că, foarte curînd, va fi inaugurat sistemul de siguranţă cu urmărire video în toate şcolile din Mangalia. „De asemenea, le pregătim copiilor o surpriză. După orele de curs e nevoie de destindere, aşa că vom deschide, în curînd, şi Ţara Piticilor din Mangalia, un loc în care toţi copiii să se bucure de tobogane şi de alte instalaţii speciale”, a spus primarul. El a precizat că administraţia locală a făcut tot posibilul pentru ca grădiniţele, şcolile şi liceele din Mangalia să-şi întîmpine elevii în condiţii foarte bune. „De acum şi pînă la jumătatea lunii iunie a anului 2010 numărăm un nou an şcolar, un an pe care-l dorim cu multe împliniri, multe diplome şi medalii pentru copiii din municipiul Mangalia. Meritele lor trebuie răsplătite de părinţi şi recunoscute de comunitate. Vom fi alături de ei, aşa cum am fost şi pînă acum, şi le vom asigura condiţiile necesare unui start excelent în viaţa de elev”, a mai spus Tusac.



12