Şcolile şi Centrul de Sănătate din Băneasa, lipsite de încălzire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Primarul din Băneasa, Gelu Iordache, face demersuri pentru a asigura combustibilul necesar, în condiţiile în care administraţia locală este lipsită de resurse financiare

Şcolile şi Centrul de Sănătate din Băneasa, lipsite de încălzire

Administrație 14 Noiembrie 2006 / 00:00 725 accesări

Unităţile de învăţămînt din Băneasa riscă să fie închise din cauza lipsei de căldură, ca urmare a faptului că nu există fonduri pentru asigurarea combustibilului necesar. În oraşul Băneasa există patru şcoli generale, cinci grădiniţe şi un liceu, unde copiii învaţă acum în frig. Potrivit primarului din Băneasa, Gelu Iordache, cadrele didactice au redus durata cursurilor de la 50, la 40 de minute, şi intenţionează să le micşoreze la 30 de minute, pentru că nu se mai poate sta în încăperile neîncălzite, iar copiii încep să se îmbolnăvească. “Părinţii au venit şi au spus că ei nu îşi mai lasă copiii la şcoală dacă această problemă nu se remediază“, a mai spus Gelu Iordache. Primarul a adăugat că fondurile necesare pentru achiziţionarea combustibilului necesar încălzirii unităţilor de învăţămînt pînă la sfîrşitul anului se ridică la suma de 500 de milioane de lei, bani pe care administraţia locală nu îi deţine. “Ne trebuie sume foarte mari, pe care nu avem de unde să le luăm. Am încercat toate artificiile posibile pentru a mai face rost de nişte bani, dar nu am reuşit“, a spus primarul. “Avem 760 de dosare pentru ajutorul social, ceea ce înseamnă 1.500 de beneficiari. Cred că în următoarea perioadă nu le vom mai da banii acestor oameni, pentru a putea reuşi să trecem peste această problemă. În această perioadă, toţi banii îi vom dirija către lemne, dar nu ştiu dacă vom reuşi să acoperim tot necesarul în condiţiile în care metrul cub de lemne costă 1,400 milioane de lei“, a adăugat Gelu Iordache. În situaţie de criză se află şi Centrul de Sănătate Băneasa, unde, de asemenea, criza de combustibil i-a pus pe gînduri atît pe primar, cît şi pe cei din conducerea spitalului. “Sînt 52 de bolnavi internaţi, printre care şi cu boli psihice, care necesită un tratament special“, a spus Gelu Iordache. Primarul a mai spus că a discutat cu reprezentantul regional al Romsilva pentru a achiziţiona necesarul de lemne. “Sperăm să primim un ajutor din această direcţie şi să dăm banii în rate sau de la anul, dar nu ştiu nici atunci de unde, pentru că nu avem fonduri suficiente“, a adăugat primarul.

Peste toate, cei 80 de copii din localităţile învecinate care urmează cursurile unităţilor de învăţămînt din Băneasa nu mai au cu ce să fie transportaţi, întrucît microbuzul şcolar s-a defectat. “De o lună şi jumătate nu mai avem cu ce să aducem copiii la şcoală pentru că microbuzul, vechi de patru ani, nu mai poate fi folosit. Avem copii care vin de la distanţe de şase, respectiv 21 de km şi nu pot veni pe jos“, a spus primarul. El a adăugat că a făcut demersuri la Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a fi puşi pe lista de aşteptare pentru distribuirea unui microbuz de transport şcolar. Pînă atunci, cei 80 de copii nu au cu ce veni la şcoală.



12