Scriitoarea Mihaela Burlacu pregăteşte un nou roman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scriitoarea Mihaela Burlacu pregăteşte un nou roman

Cultură 15 Decembrie 2008 / 00:00 712 accesări

Mihaela Burlacu a devenit, în ultimii ani, un nume cunoscut în peisajul literar dobrogean şi nu numai, datorită celor trei cărţi de succes publicate din 2006 şi pînă în prezent. Scriitoarea s-a lansat cu volumul „Te iubesc e prea puţin” (proză scurtă), pentru care a fost răsplătită cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, pe anul 2006, revenind în atenţia publicului cititor şi anul următor, cu romanul „Rugaţi-vă pentru îngerii ascunşi”, apărut la Editura Ex Ponto. Anul acesta a „recidivat” cu un alt roman de suflet, „Decalogul tăcerilor albastre”, iar acum, are în pregătire o nouă carte. Ideea de bază a romanului său, care nu are deocamdată, un titlu, este conştientizarea realităţii proprii de către eroina cărţii, într-un moment de răscruce al vieţii. Aceasta, născută şi crescută la ţară, în timpul regimului comunist şi pînă la Revoluţia din 1989, părăseşte, la vîrsta majoratului, locurile natale care nu îi mai ofereau nicio perspectivă şi vine să muncească la oraş. Cartea Mihaelei Burlacu oferă, totodată, o frescă a vieţii din satul românesc antedecembrist. Crescută în puternic spirit tradiţionalist, personajul principal al romanului trece printr-o multitudine de experienţe, pînă la vîrsta de 35 de ani, cînd are loc regăsirea de sine şi devine un om total, plin de înţelegere asupra resorturilor şi mecanismelor de funcţionare a vieţii.

Scriitoarea intenţionează să publice noul său roman pe parcursul anului viitor şi speră că acesta se va bucura de acelaşi succes pe care l-au avut şi cărţile anterioare. Mihaela Burlacu este de profesie economist, expert evaluator şi contabil autorizat, în prezent angajată în cadrul Direcţiei pentru Cultură, Învăţămînt, Sport, Sănătate a Consiliului Judeţean Constanţa. Literatura reprezintă, însă, o pasiune căreia Mihaela Burlacu îi dedică o parte importantă a timpului său, dorindu-şi ca poveştile de viaţă ale personajelor sale să rezoneze cu sufletele cititorilor, în special ale publicului feminin.



12