Scriitoarea Mihaela Burlacu va fi înmormântată vineri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scriitoarea Mihaela Burlacu va fi înmormântată vineri

Cultură 18 August 2016 / 16:55 1126 accesări

Scriitoarea Mihaela Burlacu, care a încetat din viață miercuri, 17 august, va fi înmormânată vineri, la Cimitirul Municipal din Constanța, după ora 14.00. Până atunci, cei care doresc să-i aducă un omagiu sunt așteptați la Casa Albastră de la intrarea în Cimitirul Central, acolo unde de joi a fost depus sicriul cu trupul său neînsuflețit. Vineri, la ora 14.00, preotul este așteptat la Casa Albastră, iar după slujba de prohodire, convoiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Municipal, unde va avea loc înmormântarea.

Conform fiicei sale, Antonia, Mihaela Burlacu a murit în urma unui tromboembolism pulmonar masiv bilateral, nu în urma unui infarct, după cum se crezuse inițial. Tromboembolismul pulmonar reprezintă a doua cauză de moarte subită după cea de origine cardiacă.

Mihaela Burlacu era membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, și a Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada. În 11 ani, își pusese semnătura pe șase volume (proză scurtă și romane). Pe 13 august își prezentase, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Târgului de carte „Gaudeamus - Litoral”, ultimul volum, „Cerul meu arcturian”, care văzuse lumina tiparului în luna mai. Pe 5 octombrie, Mihaela Burlacu ar fi împlinit 48 de ani.

Citește și:

A murit scriitoarea Mihaela Burlacu



12