Scriitorii de la malul mării din cadrul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România (USR) vor continua, şi în acest an, seria de manifestări dedicate promovării literaturii şi autorilor contemporani. Potrivit preşedintelui USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu, în luna februarie vor fi reluate lecturile publice din cadrul programului „Să ne cunoaştem scriitorii”, dar scriitorii dobrogeni vor iniţia şi un program de lecturi neplătite. Întîlnirile cu cititorii vor avea loc la diferite instituţii de cultură şi învăţămînt din Constanţa, dar şi din judeţ, unde poeţii, romancierii, dramaturgii, eseiştii şi criticii literari din cadrul Filialei Dobrogea a USR îşi vor prezenta cele mai recente apariţii editoriale.
Un alt proiect dedicat promovării autorilor dobrogeni este „Literatura la Dunărea de Jos”, care va fi realizat în parteneriat cu membrii USR Brăila şi USR Galaţi. În cadrul proiectului, membrii celor trei filialei ale USR vor efectua excursii în zonele istorice şi culturale din spaţiul cuprins între Dunăre şi Marea Neagră şi vor organiza, la Tulcea, o serie de simpozioane ştiinţifice. Proiectul va fi demarat, cel mai probabil, la începutul lunii mai. „Vom încerca prin diverse modalităţi să promovăm literatura şi scriitorii contemporani, iar acest proiect este un exemplu elocvent în acest sens”, a declarat preşedintele USR Dobrogea, Ovidiu Dunăreanu.