Scriitorul Imre Kertesz donează arhivele sale literare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scriitorul Imre Kertesz donează arhivele sale literare

Monden 16 Noiembrie 2012 / 00:00 271 accesări

Scriitorul maghiar Imre Kertesz, câştigător al premiului Nobel pentru Literatură în 2002, a donat Academiei de Arte din Berlin, arhivele sale literare, au anunţat autorităţile germane, care consideră că este ”un gest de încredere şi reconciliere din partea supravieţuitorului Holocaustului”. ”Imre Kertesz este în acelaşi timp martor şi voce literară care se opune uitării”, a declarat ministrul federal al Culturii, Bernd Neumann. Arhivele literare ale scriitorului maghiar, care locuieşte la Berlin, cuprind manuscrise de romane, carnete de note cu schiţe de scrisori şi opere, eseuri şi discursuri, precum şi corespondenţa cu edituri, reviste şi instituţii.

Imre Kertesz, ajuns la vârsta de 83 de ani, s-a născut la Budapesta, într-o familie evreiască. A fost deportat în 1944 la Auschwitz, când avea 15 ani, apoi la Buchenwald şi eliberat în 1945. A scris, printre altele, ”Fiinţă fără destin”. Opera sa este inspirată din experienţa din lagărele de concentrare, ca şi cea a italianului Primo Levi, a spaniolului Jorge Semprun sau a americanului Elie Wiesel.

Taguri articol


12