Scriitorul Ovidiu Dunăreanu, premiat de revista „Ateneu“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scriitorul Ovidiu Dunăreanu, premiat de revista „Ateneu“

Cultură 25 Octombrie 2016 / 17:45 607 accesări

Scriitorul dobrogean Ovidiu Dunăreanu a fost distins cu Premiul pentru Proză acordat de revista „Ateneu” pentru anul 2016. Premierea a avut loc în cadrul celei de-a 44-a ediții a Colocviilor Revistei „Ateneu“, care s-a desfășurat între 21 și 22 octombrie, la Bacău, sub semnul celor 100 de ani de la apariția volumului „Plumb”, semnat de George Bacovia.

„Acordarea acestui premiu a fost o surpriză care m-a onorat. Mă bucur că în această parte de lume Dobrogea a fost luată și ea în seamă”, a spus Ovidiu Dunăreanu, a cărui creație literară este sintetizată în peste 15 cărți de proză scurtă, publicistică literară și memorialistică. Premiul i-a fost conferit pentru volumul „Lumina îndepărtată a fluviului”, care s-a bucurat de aprecierea criticii de specialitate în presa literară.

Premiul pentru poezie i-a revenit lui Robert Șerban din Timișoara, premiul pentru critică literară i-a fost acordat lui Adrian G. Romilă din Piatra Neamț, iar Nicolae Scurtu din București a fost distins cu premiul pentru valorificarea moștenirii bacoviene.

Citește și:

Ovidiu Dunăreanu a purtat cititorii spre „Lumina îndepărtată a fluviului“

„Lumina îndepărtată a fluviului“ se... revarsă la Bibliotecă



12