Scrisoare a lui Napoleon, la licitaţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scrisoare a lui Napoleon, la licitaţie

Monden 04 Decembrie 2012 / 00:00 216 accesări

Un document unic, datând de pe vremea războiului din 1812, scrisoarea lui Napoleon Bonaparte în care acesta îşi anunţă decizia de a arunca în aer Kremlinul, a fost vândut în cadrul unei licitaţii la Fontainebleau, lângă Paris. Directiva împăratului francez s-a vândut cu 187.500 de euro, sumă ce o depăşeşte de zece ori pe cea de pornire.

Scrisoarea lui Napoleon datează din 20 octombrie 1812, când armata franceză s-a retras din Moscova distrusă şi s-a oprit în apropierea ei. Adresantul mesajului era ministrul Afacerilor Externe al Franţei, Hugues-Bernard Maret, pe care Napoleon a găsit de cuviinţă să-l înştiinţeze în legătură cu planurile sale în privinţa oraşului ocupat. ”În data de 22, la orele 3 dimineaţa, voi arunca în aer Kremlinul”, se spune în scrisoarea semnată laconic ”Nap”. Mesajul era redactat sub forma unui cod cifrat, pentru cazul în care ar fi încăput pe mâinile adversarului. Ordinul corespunzător în vederea aruncării în aer a Kremlinului i-a fost dat mareşalului Mortier, care a rămas cu un mic detaşament la Moscova şi care a început imediat să plaseze explozibil lângă zidurile Kremlinului şi ale tuturor clădirilor de pe teritoriul complexului. Cu toate acestea, explozibilul nu a funcţionat peste tot şi planul a fost realizat doar parţial, chiar dacă stricăciunile au fost unele semnificative. Au fost distruse trei turnuri şi o parte din zid, precum şi o serie de clădiri de pe teritoriul Kremlinului. Pentru reconstrucţia Kremlinului după invazia franceză a fost nevoie de 20 de ani.



12