Scrisoare deschisă către medicii din județul Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avem documentul! Avocatul CMR a atras atenția că validarea candidaturilor este ilegală

Scrisoare deschisă către medicii din județul Constanța!

Sănătate 25 Noiembrie 2015 / 18:50 4124 accesări

Alegerile din 2015 ale Colegiului Medicilor din România (CMR) s-au anunțat încă de la bun început a fi cu cântec, iar cotidianul ”Telegraf” a ținut aproape, pas cu pas, de fiecare neregulă. De exemplu, s-a acționat la schimbarea pe ultima sută de metri a unui articol din Legea Sănătății nr. 95/2006, astfel încât să se poată înscrie la șefia CMR medicii care au peste două mandate succesive (8 ani). Documentul a trecut cu viteza luminii prin Camera Deputaților și a tot așteptat semnătura șefului statului, Klaus Iohannis. Cum semnătura a întârziat să apară, CMR a ”fabricat” cât se poate de rapid o ”informare” (avocații spun că documentul este nul) prin care dădea dreptul tuturor membrilor să se înscrie. Într-un final, legea a fost promulgată de către Iohannis, însă prea târziu, abia marți seară, fix după ce au fost validate candidaturile. Și oricum legea trebuie publicată în „Monitorul Oficial“, după care trebuie așteptate 30 de zile, dacă nu există o prevedere specială de aplicare imediată.

TOȚI CEI CARE AU DAT AVIZ FAVORABIL CANDIDAȚILOR CU MAI MULT DE DOUĂ MANDATE SUCCESIVE RISCĂ SĂ FIE CERCETAȚI ÎN DOSARE PENALE.

AVOCATUL CMR A ATENȚIONAT!!! Atenționarea a venit chiar din partea avocatului CMR, Livica Fătu, pe data de 23 noiembrie: ”Potrivit art. 449, al. 3 din Legea 95/2006, numărul de mandate în organele de conducere, de la nivel teritorial și național, cu excepția mandatului de membru în Adunarea generală națională, este de două mandate succesive. Așa fiind, raportat la prevederile legale în vigoare, apare ca fiind nelegală admiterea unei candidaturi din partea unei persoane care nu are dreptul de a dobândi mandatul”. De asemenea, conform explicațiilor avocatului CMR, numeroși președinți de comisii electorale nu au luat în calcul acest criteriu și au validat toate numele candidaților, mulți și la Constanța cu două mandate succesive, printre ei numărându-se inclusiv actualul președinte, dr. Gabriela Dascăl. Așa cum am precizat și într-una din edițiile trecute, la Constanța, președintele Comisiei Electorale județene, prof. dr. Vasile Lupescu, și-a asumat acest risc. Nu și-au asumat incidența penală reprezentanții comisiilor electorale din Iași și București.

SCRISOARE DESCHISĂ! Mai mulți medici din Constanța care vor să schimbe imaginea CMR, filiala locală, au trimis o scrisoare pe adresa redacției noastre, document în care își expun nemulțumirile, dar vin și cu unele soluții pentru rezolvarea unor probleme din cadrul organizației profesionale.

”(...) Evoluțiile din ultima perioadă din societatea românească, cele din interiorul sistemului medical românesc, în general, și al celui constănțean, în particular, ne impun să avem o atitudine responsabilă. De aici rezidă importanța alegerilor actuale, trebuind să conștientizăm cu toții că cei trimiși, din 4 în 4 ani, în fruntea noastră au datoria să apere valorile la care se face referire în lege, să ne reprezinte cu adevărat. Din păcate, (încă) actuala conducere CMR, dar și multe conduceri din teritoriu, inclusiv cea de la Constanța, încearcă să se permanentizeze. După o perioadă lungă, în care vocea conducerii CMR Constanța a fost prea puțin auzită, considerăm că este nevoie de un suflu nou în organismul nostru profesional, de o echipă care să facă mai mult pentru breasla medicală a județului”, se arată în scrisoare.

OBIECTIVE În document, medicii au punctat și unele obiective, printre care precizăm: ”O campanie susținută, continuă, prin toate mijloacele (mass-media, rețele de socializare, întruniri profesionale, informări periodice, site-ul propriu etc.), pentru apărarea prestigiului și creșterea încrederii în profesiunea de medic și în profesioniștii din Sănătate; pentru acelaşi obiectiv, va fi transmisă poziția colegiului județean față de orice eveniment în care există pericolul afectării drepturilor, onoarei sau imaginii personale ale unui membru sau ale colectivității profesionale în ansamblu; schimbarea sediului CMR Constanța, cu mențiunea că medicii merită mult mai mult decât au în prezent - un mic apartament la parterul unui bloc, într-o zonă unde cu greu găsești un loc de parcare. Este necesar să avem un sediu reprezentativ, corespunzător importanței și prestigiului profesiunii noastre. Spațiul va avea o sală de conferințe, pentru activități cu conținut medical sau cultural, și un club al medicilor; organizarea de cursuri gratuite de malpraxis; inițierea sau sprijinirea reală a organizării de evenimente științifice medicale la un punctaj EMC cât mai bun; consiliere gratuită prin specialiști (avocat, economist etc.) pentru alegerea unei forme private de practică medicală (eventual, înființarea la tarife preferențiale) sau accesarea fondurilor europene în Sănătate; sprijinirea tinerilor medici, pe lângă autoritățile competente, pentru identificarea și ocuparea locurilor de muncă în unitățile medicale publice și private; eliberarea cu celeritate de la colegiu a documentelor solicitate de către membri; reorganizarea site-ului colegiului, care trebuie să conțină informații utile pentru membrii săi (locuri de muncă disponibile, calendarul manifestărilor științifice cu punctajul aferent etc.); transparență deplină în legătură cu cheltuirea veniturilor realizate. Astfel, execuția bugetară anuală și planul de investiții vor fi transmise prin mail fiecărui membru; organizarea, la sfârșitul mandatului, de alegeri libere și corecte, cu informări obiective în toate fazele procesului electoral“.

”Demersul nostru de a muta locul votării la Spitalul Clinic Județean de Urgență și de a avea mai mulți observatori la alegeri nu a primit un răspuns din partea actualei conduceri a CMR Constanța, care se regăsește, fără drept, pe listele de candidați”, se mai arată în scrisoare.

Primul tur al alegerilor are loc în zilele de 29, 30 noiembrie și 1 decembrie, iar al doilea tur - pe 6, 7 și 8 decembrie.

Semnează: Ș.l. dr. Mihai Onciu, medic primar Medicină Legală, șef SJML Constanța; prof. dr. Vlad Tica, medic primar Obstetrică-Ginecologie, șef secție SCJU Constanța; conf. dr. Radu Baz, medic primar Imagistică Medicală; dr. Diana Cirjaliu-Meliu, medic primar Psihiatrie, șef secție; prof. dr. Ion Bordeianu, medic primar Chirurgie Plastică (fost șef secție); prof. dr. Rugină Sorin, medic primar Boli Infecțioase, Rector Universitatea ”Ovidius” Constanța; conf. dr. Eugen Dumitru, medic primar Gastroenterologie, coordonator departament; conf. dr. Cristina Mihai, medic primar Pediatrie, șef secție; dr. Victoria Bădărău, medic primar ATI, șef secție; dr. Stere Bușu, medic specialist Medicină de Urgență, manager Sp. Mun. Medgidia; dr. Feri-Viorel Covaciu, medic primar Medicină Legală; dr. Paul Corici, medic specialist Anatomie Patologică; medici de familie din Asociația “Tomis”.

Citește și:

Ilegalități în validarea candidaturilor la Colegiul Medicilor!

Ilegalități cât Casa Poporului la Colegiul Medicilor!

Prof. dr. Gheorghe Comşa a demisionat din Comisia electorală locală!

Rectorul Rugină, printre numele grele care vor schimbări la Colegiul Medicilor!

Se pregătește fraudarea alegerilor la Colegiul Medicilor?

Ce ascunde Colegiul Medicilor Constanţa?



12