Cei 14 candidaţi PRM Constanţa pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie au trimis o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu prin care îi solicită să împiedice desfăşurarea referendumului iniţiat de autorităţile locale din Covasna, Harghita şi Mureş exact în ziua alegerilor pentru formarea Ţinutului Secuiesc. Candidaţii PRM îi solicită să dispună ca toate hotărîrile de consilii locale din judeţele respective referitoare la organizarea unui referendum să fie atacate în contencios administrativ, să sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu încălcarea Legii 51/1991 privind siguranţa naţională şi să dispună ca Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să acţioneze pentru stoparea oricăror acţiuni vizînd organizarea şi desfăşurarea referendumurilor locale ilegale cu privire la autonomia teritorială a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş.