Guvernul a avizat, în şedinţa de marţi seara, scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în urma misiunii de evaluare din octombrie-noiembrie. Aprobarea documentului a fost confirmată, după şedinţă, de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Surse guvernamentale au explicat că termenul limită de aprobare a scrisorii de intenţie, stabilit de FMI, era 21 decembrie, ora 20.00 a României, iar premierul Emil Boc a preferat să aştepte până în ultima clipă pentru a vedea şi ce se întâmplă în Parlament cu bugetul pe 2011 şi Legea salarizării. Mai mult, Boc a susţinut mereu că fără împrumutul de la FMI Guvernul nu va avea bani de salarii şi pensii. În acelaşi timp, însă, acelaşi Emil Boc afirmă că aceşti bani, pentru care plăteşte tot poporul român, nu vor fi folosiţi pentru salarii şi pensii. Şi nu e singurul care susţine acest lucru. Şi consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a afirmat acelaşi lucru. În perioada 20 octombrie - 1 noiembrie, o misiune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. Ţara noastră are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. România a primit până acum tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de la Comisia Europeană