Caz fără precedent în România! Se pare că tupeul ungurilor pentru visele separatiste este atât de mare încât înalţi oficiali ai statului român, de etnie maghiară, au început să comunice pe limba învăţată de la mama lor. Un director de grup şcolar din Târgu Mureş i-a scris premierului Emil Boc pentru a reclama că vicepremierul Marko Bela a transmis, în numele Guvernului, o convocare directorilor maghiari în altă limbă decât cea oficială. Potrivit scrisorii semnate de Florin Oproiescu, directorul Grupului Şcolar „Aurel Perşu” din Târgu Mureş, care este în acelaşi timp preşedintele Uniunii Naţionale „Vatra Românească”, vicepremierul Marko Bela a transmis un document numai în limba maghiară, recepţionat prin fax de unitatea şcolară, de la Cancelaria Primului Ministru. „Documentul, din data de 2 martie 2010, îl considerăm ca o gravă încălcare a Constituţiei României şi, nu în ultimul rând, o jignire a dumneavoastră personal, domnule prim-ministru, fapt pentru care vă rugăm să luaţi măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate în privinţa documentelor emise de Guvern. Ştiţi foarte bine cum au votat ardelenii şi implicit mureşenii la alegerile prezidenţiale din 2009 şi vă rugăm, ca ardelean ce sunteţi, să puneţi capăt acestor practici care se răsfrâng şi la nivel local prin presiuni de tot felul făcute în toate serviciile descentralizate”, se arată în scrisoarea adresată lui Boc. Opreiescu adaugă că „astfel de acţiuni în preajma zilelor de 15, respectiv 20 martie” nu fac decât să deterioreze climatul de bună înţelegere şi convieţuire din ultimii 15 ani. Potrivit directorului, trimiterea convocatorului doar în limba maghiară nu poate fi ignorată, „chiar dacă în unele şcoli a fost trimisă şi o variantă în limba română”. „Ne putem întreba: Limba maghiară este limbă oficială a statului român?”, conchide acesta. La rândul său, Bela consideră că demersul său de a trimite, în calitate de vicepremier, invitaţii în limba maghiară directorilor de şcoli de etnie maghiară a fost corect, util şi obligatoriu, el anunţând că va proceda la fel şi în continuare.