Scrutin local şi regional în Spania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scrutin local şi regional în Spania

Externe 23 Mai 2011 / 00:00 505 accesări

Cele 23.700 de secţii de votare de pe tot cuprinsul Spaniei au fost deschise ieri la ora locală 9,00, în aşteptarea celor 34,7 milioane de alegători care s-au înscris în registrul electoral din Spania, manifestându-şi astfel dorinţa de a-şi alege primarii şi consilierii din 8.116 localităţi, precum şi legislativele locale din 13 comunităţi autonome. Pe fondul prăbuşirii credibilităţii socialiştilor, la putere la nivel central, sondajele indicau o victorie largă a Partidului Popular, conservator, în opoziţie în legislativul central, chiar şi în fieff-urile tradiţionale ale primilor. Socialiştii ar putea pierde pentru prima oară alegerile în Castilla-La Macha şi Extremadura, precum şi în consiliile locale din Barcelona sau Sevilla. În schimb, la Madrid şi în Comunitatea Valenciană vor rămâne bastioane conservatoare, întrucât actualii şefi ai executivelor local, Esperanza Aguirre, respectiv Francisco Camps îşi vor înnoi majoritatea absolută, potrivit sondajelor. La acest scrutin electoral participă şi coaliţia Bildu, care adună mai multe formaţiuni ale stângii radicale basce. După ce Tribunalul Suprem a interzis participarea coaliţiei la alegerile locale din Ţara Bascilor şi Navarra, Curtea Constituţională a întors decizia şi a permis prezentarea la scrutin, întrucât nu exista, consideră instanţa, indicii potrivit cărora membrii coaliţiei ar avea legături cu anturajul ETA. Acum, sondajele arată că Bildu va intra în primăriile din Ţara Bascilor, precum şi în legislativul local din Navarra.

Un efect deocamdată neestimat îl poate avea pentru rezultatul scrutinului şi aşa-numita mişcare a indignaţilor 15M (de la 15 mai, ziua în care a avut loc primul marş împotriva sistemului politic considerat nereprezentativ), care a strâns de o săptămână mii de oameni în Puerta del Sol din Madrid, precum şi în cele mai importante oraşe spaniole. O altă necunoscută ce poate influenţa rezultatul alegerilor va fi rata absenteismului, dar şi absenţionismul. La anteriorul scrutin local, din 2007, rata absenteismului a fost de 36%, iar voturile în alb, numărate separat, au fost în proporţie de 1,92%, cel mai mare nivel, înregistrat din 1977.

Pentru prima oară, la acest scrutin electoral local pot vota cetăţenii extracomunitari din Ecuador, Colombia, Chile, Peru, Paraguay, Bolivia, Islanda, Norvegia, Noua Zeelandă, şi cei din Republica Capului Verde, care s-au înscris în registrul electoral spaniol. Este vorba de peste 52.000 de străini extracomunitari. De asemenea, la urne sunt aşteptaţi şi 103.355 dintre cei peste 830.000 de români stabiliţi în Spania, cei care s-au înscris în registrul electoral, manifestându-şi astfel intenţia de a-şi exercita dreptul de vot pentru alegerea primarilor şi consiliilor locale, în virtutea statutului lor de cetăţeni comunitari. Aceştia sunt cei mai numeroşi străini comunitari care sunt aşteptaţi să se prezinte la vot.

Spaniolii votează pe fondul protestelor. Zeci de mii de manifestanţi au invadat din nou, sâmbătă seara şi în cursul nopţii, străzile şi pieţele din Spania. La Madrid, o mulţime imensă s-a reunit în Puerta del Sol, unde campează tinerii „indignaţi”\" şi care a devenit centrul mişcării de contestare.



12