“Alegerile parlamentare care vor avea loc, sâmbătă, în Afganistan, vor demonstra populaţiei că democraţia avansează, dar se desfăşoară într-un moment nefavorabil şi organizarea lor este un miracol”, afirmă emisarul special ONU, Staffan de Mistura. “Într-o lume ideală, ar fi existat un moment mai bun pentru organizarea acestor alegeri, pentru că Afganistanul trece acum printr-o perioadă foarte critică. Cu toate acestea, dacă alegerile nu ar avea loc, puterea Constituţiei s-ar diminua şi mesajul ar fi că democraţia nu are viitor în Afganistan. Simplul fapt că sunt organizate este un miracol. Nu putea exista un moment mai nefavorabil. Important este ca percepţia afgană să fie că democraţia este un proces dificil, dar că avansează. Buletinele de vot sunt o modalitate mai bună decât armele pentru rezolvarea problemelor”, explică şeful misiunii ONU din Afganistan.
Programate iniţial pentru aprilie, apoi pentru mai, alegerile au fost amânate până pe 18 septembrie. Între timp, talibanii au lansat o campanie de intimidare şi de asasinare a oficialilor locali şi a candidaţilor la scrutin. Aproximativ 10,5 milioane de afgani sunt chemaţi la urne pentru desemnarea a 249 de deputaţi, iar 68 de locuri sunt rezervate femeilor. Este vorba de al doilea scrutin legislativ organizat în Afganistan după înlăturarea regimului taliban, în 2001. “Alegerile sunt importante şi pentru că membrii comunităţii internaţionale au sentimentul că dau bani şi au pierderi umane pentru o cauză care are legătură cu valorile democratice”, afirmă de Mistura. Scrutinul, al cărui cost de 150 de milioane de dolari este acoperit de comunitatea internaţională, este organizat de autorităţile afgane. Prezidenţialele din 20 august 2009 au fost marcate de fraude masive, care au afectat reputaţia preşedintelui Hamid Karzai.