Alegătorii din zonele aflate sub controlul regimului Bashar al-Assad se pregătesc să meargă la urne astăzi, pe fondul conflictului militar cu care se confruntă Siria. Potrivit presei locale, administraţia de la Damasc a implementat un plan special de securitate pentru protejarea alegătorilor şi a secţiilor de votare. Forţele militare şi serviciile de securitate sunt în stare de alertă maximă pentru a garanta securitatea sirienilor care vor să voteze, a scris cotidianul ”Al-Watan”, precizând că ”cele peste 9.000 de secţii de votare care vor fi deschise în Siria sunt securizate”. Partidul Baas, aflat la putere în SIria de cinci decenii, liderii religioşi şi partidele politice siriene au continuat apelurile pentru votarea preşedintelui Bashar al-Assad, deşi nu există dubii că acesta va fi câştigătorul. Peste 15 milioane de cetăţeni sirieni sunt chemaţi la urne în alegerile prezidenţiale, catalogate de Occident drept o farsă. Numărul cetăţenilor care au peste 18 ani şi care îşi pot exercita dreptul electoral conform Constituţiei se ridică la 15.845.575, a comunicat Ministerul sirian de Interne. Peste 9.000 de secţii de votare vor funcţiona în toate regiunile ţării. Scrutinul prezidenţial începe la ora locală 7.00 şi se încheie la 19.00. Votul va putea fi prelungit cu cel mult cinci ore, dacă va fi necesar. Mii de sirieni aflaţi în străinătate au început să voteze, de săptămâna trecută, în 38 de ambasade.
Este pentru prima dată în ultimele cinci decenii când în scrutinul prezidenţial din Siria candidează mai mulţi politicieni. Hafez al-Assad, care a condus ţara din anul 1970 până în 2000, şi fiul său, Bashar al-Assad, nu au mai avut până acum adversari în alegerile prezidenţiale. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul conflictului depăşeşte, potrivit estimărilor, 160.000 de morţi.
PROTEST Sute de refugiaţi sirieni au protestat, în Liban, faţă de scrutinul prezidenţial organizat în Siria. ”Votaţi cu cel care a omorât 200.000 de sirieni!”, au strigat manifestanţii, adunaţi în tabăra de refugiaţi din Kusha, în regiunea libaneză Akkar. ”Revoluţia noastră vizează înlăturarea unui regim sectar şi autoritarist”, au subliniat manifestanţii. ”Nu putem vota cu cel care ne-a omorât femeile şi copiii şi care ne-a distrus casele”, a explicat un protestatar originar din oraşul sirian Homs.