Scuipaţi leul, să nu-l deocheaţi!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Înapoi sub 4,5

Scuipaţi leul, să nu-l deocheaţi!

Economie 17 August 2012 / 00:00 387 accesări

Leul a rămas şi ieri pe trendul de apreciere, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat o referinţă leu/euro în scădere cu 2,62 bani, de 4,4924 unităţi. Este cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni, leul revenind sub pragul de 4,5 unităţi/euro. Un curs mai mic a fost publicat de BNR pe 5 iulie (4,4796). Astfel, leul a recuperat 3,3% faţă de maximul istoric (4,6481) consemnat în urmă cu două săptămâni, pe fondul tensiunilor politice şi problemelor economice interne şi externe. Pentru dolar, cursul de joi a fost de 3,6611 lei, în creştere cu 0,42 bani faţă de şedinţa de marţi; pentru francul elveţian, referinţa a coborât cu 2,2 bani, de la 3,7625 la 3,7405. Potrivit dealerilor, cursul leu/euro a coborât încă din prima parte a zilei, până la 4,48 unităţi, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionată. Şi în regiune, după o zi nebancară, valutele vecine au consemnat variaţii nesemnificative în faţa euro. Dobânzile afişate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au rămas la un nivel înalt, de 5,72 - 6,22%, mult peste dobânda-cheie - este un efect direct al deciziei BNR de a limita sumele injectate săptămânal în piaţa interbancară. Lichiditatea redusă a ajutat şi leul să iasă din corzi, întrucât speculatorii au rămas fără „jucării”.

Taguri articol


12