Valoarea PIB-ului pe cap de locuitor va ajunge la nivelul din 2008 abia în 2013 - 2014, potrivit estimărilor agenţiei de rating Coface, care prognozează o creştere economică de 1,5% în 2011 şi o inflaţie de 5,2%, peste ţinta băncii centrale. În 2008, România avea un PIB pe locuitor de circa 9.500 dolari, indicatorul scăzând la 7.390 dolari în 2010. În această lună, Coface a menţinut ratingul de ţară al României la nivelul „B” şi estimează că economia autohtonă va avea o creştere timidă, bazată pe exporturi şi producţie industrială. „Creşterea economică de 1,5% din 2011 o vom avea doar dacă nu ne facem singuri probleme, mai ales din punct de vedere politic. La nivel internaţional nu există niciun risc care să ne afecteze economia şi pe care să dăm vina. Stabilitatea politică rămâne un factor esenţial în performanţa economică a ţării”, a declarat managerul Coface pentru România, Bulgaria şi Slovacia, Cristian Ionescu. Referindu-se la prognoza privind inflaţia de 5,2%, peste pragul de 3,4% previzionat de banca centrală, reprezentantul Coface spune că la nivel internaţional „există o tendinţă puternică de creştere a preţurilor la materii prime”. „Vedem cele mai mari niveluri ale preţurilor din ultimii ani la zahăr şi la orez. De asemenea, preţul petrolului a crescut şi se aşteaptă o continuare a scumpirii. Vor fi creşteri de preţuri la combustibil şi la produsele alimentare, ceea ce va pune presiune asupra inflaţiei”, a arătat Ionescu. Coface estimează un deficit bugetar de 4,9% în 2011, pe fondul menţinerii unui nivel ridicat al arieratelor.