Scumpirile înregistrate la unele alimente, combustibili, dar şi la anumite servicii au menţinut inflaţia ridicată şi în luna aprilie, indicele preţurilor de consum situîndu-se la 0,52% faţă de luna anterioară. Comparativ cu martie 2008, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 1,05%, cele mai mari creşteri de preţuri fiind înregistrate la: ulei - 9,72% (care nu se va ieftini deloc anul acesta, cred analiştii), fructe proaspete - 5,22%, citrice şi alte fructe meridionale - 2,17%, legume şi conserve de legume - 1,83%, telemea de oaie - 1,73%, lapte de vacă - 1,38%, telemea de vacă - 1,28%. În schimb, ouăle s-au ieftinit cu 4,23%, iar cartofii, cu 1,34%. Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat şi ele cu 0,46%. Cea mai semnificativă scumpire a fost consemnată în cazul combustibililor - 1,98%, cărţilor şi revistelor - 0,85%, tutunului şi ţigărilor - 0,79%. La servicii, tarifele s-au ieftinit, în medie, cu 0,44%. Totuşi, în aprilie, creşteri pe acest sector s-au înregistrat la abonamentele auto cu 1,04%, la serviciile de igienă şi cosmetică - 0,94%, alte servicii cu caracter industrial - 0,85% şi la transportul interurban - 0,69%. Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), nivelul înregistrat în luna aprilie a condus la o inflaţie anuală (aprilie 2007-aprilie 2008) de 8,62%, un nivel aproape similar cu cel din luna precedentă, cînd rata anuală a inflaţiei a atins un maxim al ultimelor 26 de luni - 8,63%. Aceste cifre sînt neliniştitoarer şi, mai mult, analiştii atrag atenţia că vîrful inflaţionist ar putea fi atins în luna iulie, în cazul în care preţurile administrate vor fi majorate. \"Problema vîrfului de inflaţie depinde de preţurile administrate. Dacă acestea vor creşte, în iulie, inflaţia se va apropia de 9%, dacă nu, înseamnă că vîrful inflaţionist a trecut\", a declarat economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru. O inflaţie ridicată pentru luna iulie, de 9,1%, anticipează şi senior economistul ING, Nicolae Alexandu-Chisdeciuc, însă atrage atenţia că în ceea ce priveşte evoluţia din aprilie, toate măsurile inflaţiei de bază au crescut. În ciuda prognozelor economiştilor şi finanţiştilor, conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) spune că inflaţia se înscrie în aşteptările BNR şi sînt posibile mici variaţii de creştere sau scădere (0,2-0,3%), în următoarele luni. BNR a stabilit, pentru acest an, o ţintă de inflaţie de 3,8%, plus - minus 1%, iar pentru 2009, de 3,5%, cu acelaşi interval de variaţie. Prognoza BNR pentru inflaţia de la sfîrşitul anului în curs este de 6%, iar pentru 2009, de 3,5%. Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat că inflaţia va rămîne în afara ţintei pînă în trimestrul întîi din 2009, dar va intra pe o curbă descendentă destul de accentuată din toamna acestui an.