Scumpirile de 1 iulie ne ard la buzunare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
De astăzi, portofelele românilor vor fi mult mai goale. La doar şase luni după ultimele creşteri de preţuri la utilităţi şi produse de bază, guvernanţii ne-au pregătit un val de scumpiri fără precedent, care va da peste cap întregul buget al românilor. Ţigările şi băuturile alcoolice vor fi, de astăzi, un lux pentru mulţi dintre noi, iar autoturismul propriu se va folosi doar în cazuri de urgenţă, din cauza preţului benzinei. Mai mult decît atît, facturile la curent electric şi gaze naturale vor goli buzunarele consumatorilor casnici. Creşterea preţurilor la utilităţi atrage după sine, în lanţ, scumpirea tuturor produselor alimentare şi nealimentare.

Scumpirile de 1 iulie ne ard la buzunare

Eveniment 01 Iulie 2006 / 00:00 1244 accesări

Anul 2006 a debutat în ianuarie cu scumpiri semnificative la carburanţi, gaze şi energie electrică. Creşterile de început de an au generat o reacţie în lanţ, cu scumpiri şi în alte sectoare. La 1 ianuarie, preţul gazelor naturale s-a majorat cu 17 procente, scumpirea fiind influenţată în primul rînd de creşterea tarifelor la gazele naturale importate din Rusia, cu aprox. 30-35 de dolari mia de metri cubi. În prima etapă, creşterea a fost de 17%, ceea ce înseamnă că preţul unui metru cub de gaze naturale pentru consumatorii casnici a fost de aprox. 10.000 de lei. Tot de la 1 ianuarie 2006 s-a majorat şi preţul energiei electrice cu 1,8%. Deşi procentul de scumpire nu pare mare, în condiţiile în care pe parcursul anului 2005 curentul s-a scumpit destul de mult, cele două procente de majorare au fost resimţite imediat la plata facturilor. Şi asta nu a fost tot, la doar o cîteva zile, preţul carburanţilor a crescut cu 300-600 de lei. Cea mai semnificativă scumpire s-a resimţit la benzina Premium fără plumb, al cărei preţ a crescut de la 32.500 la 33.100 de lei. Toate aceste majorări de preţuri au fost resimţite atît în mod direct, la plata facturilor sau la plinul de benzină, dar şi indirect, prin aceea că, treptat, toate produsele şi serviciile s-au scumpit. Preţurile mai mari la gaze, curent şi carburanţi au dus la majorarea preţurilor la pîine, carne, produse alimentare şi nealimentare. Astfel, preţul pîinii a crescut cu aprox. 500 lei vechi, dar şi asigurările auto obligatorii care sînt cu 10% mai mari anul acesta.

Al doilea val

Începînd de astăzi un alt val de scumpiri, fără precedent, va da peste cap bugetul românilor. Preţurile la energie electrică, ţigări, băuturi alcoolice şi benzină cu plumb vor creşte pentru că intră în vigoare nivelurile majorate ale accizelor. De asemenea, tarifele la gaze naturale se vor majora cu o medie de 1,54%, în timp ce creşterea tarifelor la energia termică a fost amînată. Pentru ţigări acciza va creşte de la 32,13 euro/1.000 bucăţi la 34,5 euro. În prezent, nivelul accizei pentru alcool etilic este de 665,35 euro/hectolitru alcool pur, taxa standard urmînd să fie majorată la 750 euro/hectolitru alcool pur de astăzi. De asemenea, acciza pentru bere se va majora de la 0,740 de euro pe hectrolitru/grad Plato la 0,748 euro. Accizele la vinuri, alte băuturi fermentate şi produse intermediare vor fi menţinute la nivelul actual. De asemenea, compania Petrom a decis scumpirea cu 2 bani pe litru (200 de lei vechi) atît a benzinelor, cît şi a motorinelor. De azi, benzina ECO Premium va avea în staţiile Petrom un preţ maxim la pompă de 3,47 lei/litru, cea Premium 95 fără plumb va costa 3,45 lei/litru, în timp ce un litru de benzină de tipul Top Premium 99+ va costa 3,77 de lei.Litrul de motorină Top Euro Diesel 4 se va scumpi de la 3,39 de lei la 3,41 de lei, iar Euro Diesel 4 va costa 3,36 de lei. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a anunţat că tarifele la electricitate nu vor fi majorate în acest an. Facturile vor fi însă mai mari, pentru că vor fi majorate accizele pentru energie. Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) a arătat că modificarea tarifelor, în medie cu 1,54%, a fost determinată de creşterea preţurilor gazelor naturale importate şi de recalcularea anuală a tarifelor de transport.

Cu alte cuvinte, o pîine va costa cu pînă la 1.500 lei vechi mai mult, iar un litru de benzină, cu 600 lei în plus. O mie de metri cubi de gaze naturale va costa 8,5 milioane de lei, iar un pachet de ţigarete va ajunge la 56.000 lei.



12