Un bărbat în vîrstă de 39 ani, din localitatea Ciobanu, a murit, duminică noaptea, intoxicat cu monoxid de carbon, în propria locuinţă. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”, în jurul orei 23.00, un localnic din Ciobanu a apelat Serviciul de Urgenţă 112, spunînd că din locuinţa vecinului său, Ştefan Dobre, iese un nor gros de fum. Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale ale Detaşamentului Hîrşova, însă, pînă la intervenţia pompierilor, mai multe persoane, printre care şi Ion Dobre, fratele proprietarului, au spart geamurile imobilului şi au încercat să stingă incendiul. Pompierii militari au avut nevoie de aprox. 20 de min, pentru lichidarea incendiului, timp în care incendiul risca să se extindă la mai multe căpiţe de fîn aparţinînd unui vecin de-al lui Ştefan Dobre. Potrivit pompierilor, proprietarul a fost găsit fără suflare, întins pe jos, chiar în faţa uşii de acces în imobil. Poliţiştii spun că, în urmă cu aprox. trei ani, Ştefan Dobre s-a despărţit de soţie şi a căzut în patima băuturii. Duminică el consumase băuturi alcoolice împreună cu mai mulţi amici, iar la lăsarea serii a plecat spre casă. Ion Dobre, fratele victimei, le-a spus anchetatorilor că, înainte de producerea tragediei, fratele său l-a sunat pe mobil şi i-a spus că-i miroase a fum, însă după doar cîteva minute, a revenit cu un apel telefonic şi i-a spus că se va culca, deoarece doar i s-a părut că în casă miroase a fum. Potrivit pompierilor, cauza incendiului este un scurtcircuit produs la o priză defectă, în urma căruia s-a aprins o perdea, iar flăcările au cuprins camera.