Scurtmetraje româneşti, la Berlinale Shorts

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Scurtmetraje româneşti, la Berlinale Shorts

Cultură 18 Ianuarie 2011 / 00:00 499 accesări

Peliculele „15 iulie\", de Cristi Iftime şi „Apele Tac\", de Anca Lăzărescu, au fost selectate în competiţia dedicată scurtmetrajelor din cadrul celei de-a 61-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, care se desfăşoară în perioada 10 - 20 februarie. „15 iulie\", de Cristi Iftime, este o producţie românească şi are o durată de 12 minute, în timp ce „Apele Tac\", de Anca Miruna Lăzărescu, este o coproducţie România/ Germania şi are 31 de minute. Cele două pelicule concurează cu alte 23 de filme din 20 de ţări. Filmele vor concura pentru premiile Ursul de Aur, Ursul de Argint (marele premiu al juriului), DAAD Short Film Prize şi pentru o nominalizare la premiul Academiei de Film Europene pentru cel mai bun scurtmetraj.

Anul acesta, secţiunea dedicată scurtmetrajelor - Berlinale Shorts - împlineşte cinci ani. Juriul competiţiei este format din fotograful şi cineastul american Nan Goldin, regizorul şi directorul Sam Spiegel Film and Television School, Renen Schorr şi regizorul şi producătorul tunisian Ibrahim Letaief. Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 19 februarie.

Anul trecut, România a fost reprezentată tot de două scurtmetraje la Berlinale Shorts: „Derby\" de Paul Negoescu şi „Colivia\" de Adrian Sitaru. Acestea s-au alăturat filmelor „Eu când vreau să fluier, fluier\", inclus în competiţia oficială şi „Portretul luptătorului la tinereţe\"- prezentat în secţiunea Forum. De altfel, „Eu când vreau să fluier, fluier\" a câştigat două distincţii la Berlinala din 2010: trofeul Alfred Bauer şi premiul juriului. Tot atunci, Adrian Sitaru a câştigat premiul serviciului german de schimb academic (DAAD) la Berlinale Shorts.

Taguri articol


12